Naţionala de handbal feminin are un nou antrenor! Unde a plecat Tomas Ryde şi cine îl înlocuieşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul antrenor al naţionalei de handbal feminin a României este spaniolul Ambros Martin, care îl înlocuieşte în funcţie pe suedezul Tomas Ryde, despre care FR Handbal anunţă că se va dedica mai departe ”carierei de om de afaceri”.

Tomas Ryde a condus naţionala României în ultimul an şi jumătate, din martie 2015, iar în acest interval a obţinut medalia de bronz la CM de anul trecut şi a reuşit calificarea la JO de la Rio, unde a ocupat însă doar locul 9 cu tricolorele.

Echipa naţională s-a reunit, duminică, la Bucureşti, însă Ryde, la fel ca în alte situaţii similare, nu a fost prezent.

Marţi seară, FR Handbal a anunţat încheierea colaborării cu acesta şi numirea lui Ambros Martin în funcţie.

”Echipa naţională de handbal feminin are, începând din această zi, un nou antrenor: Ambrosio Jose Martin Cedres, antrenorul anului la nivel mondial în 2013 şi 2014, câştigător de două ori al Ligii Campionilor şi a multiple alte trofee importante, a semnat un contract cu FRH până în 2020, fiind responsabil cu strategia handbalului naţional feminin. Antrenorul spaniol îl va înlocui în această funcţie pe suedezul Tomas Ryde, care a condus naţionala feminină în ultimele 16 luni şi care se va dedica mai departe carierei de om de afaceri, aceasta oferindu-i la acest moment oportunităţi deosebite”, a anunţat FR Handbal.

Preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, consideră că numirea lui Martin este un pas important în proiectul de viitor al handbalului feminin românesc: ”Venirea sa confirmă hotărârea noastră de a lucra cu cei mai buni profesionişti din handbalul mondial, atât la naţionala de fete, cât şi la naţionala de băieţi, condusă de Xavi Pasqual. Mă bucur enorm că alături de ei sunt antrenori de top din România şi le mulţumesc lui Costică Buceschi şi lui Eliodor Voica pentru contribuţia lor la acest proiect. Sunt convins că mixul de experienţă internaţională şi înţelegere a competiţiei locale va continua să dea rezultate la cel mai înalt nivel. Un mare mulţumesc lui Tomas Ryde pentru colaborarea noastră şi rezultatele excepţionale obţinute împreună. Mult succes în proiectele viitoare”.

Secundul lui Ambros Martin va fi tot Costică Buceschi, iar pregătirea portarilor va reveni, de asemenea, lui Jaume Fort Mauri.

Ambros Martin va rămâne însă şi la cârma campioanei Ungariei, Gyor ETO.

Naţionala României va participa în această săptămână la un turneu amical la Eindhoven, alături de loturile A şi B ale Olandei, şi Serbia, iar cu această ocazie ibericul Ambros Martin va debuta pe banca naţională a României, informează news.ro 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite