Meciul Japonia – România are o singură miză în Grupa Principală II. Cum ambele naţionale sunt deja eliminate din cursa pentru primele 7 locuri, ele încearcă doar evitarea ultimului loc în seria din care fac parte.
Doar că, dacă Japonia are şi varianta egalului, având un golaveraj mai bun, România e obligată să câştige pentru a nu termina pe 6 din 6. Uşor de zis, greu de făcut! Iar asta pentru că fetele nu o vor avea pe teren pe jucătoarea lor numărul 1, Cristina Neagu.
Anunţul privind absenţei acesteia a fost făcut de selecţionerul Tomas Ryde, în dialog cu reporterul gsp.ro, aflat în Japonia. Pe scurt: Neagu va fi menajată, întrucât deja a jucat prea mult, într-o perioadă foarte scurtă, în condiţiile în care abia a revenit pe teren după o accidentare gravă.
Ce a spus Tomas Ryde?
*Cristina Neagu e out, Laura Pristăviţa s-a accidentat, le voi da şanse celor tinere. Ştiu că ne va fi foarte greu, fiindcă Japonia a făcut un joc fabulos cu Spania, dar va fi o experienţă perfectă pentru jucătoarele noastre care sunt la primul lor Mondial. Dar să batem Japonia...Va fi foarte greu să reuşim.
49de goluri a adunat Cristina Neagu în acest Mondial în care, momentan, ocupă locul 4 în clasamentul marcatoarelor.
Grupa Principală II
Marţi
Rusia – Muntenegru 35-28
Japonia – Spania 31-33
România – Suedia 22-34
Au marcat pentru România: Udriştioiu (4), Pristăviţă (2), Neagu (4), Pintea (4), Florică (1), Polocoşer (1), Ostase (2), Seraficeanu (2), Zamfirescu (2)
Clasament
1. Rusia 4 meciuri, 8 puncte
2. Spania 4 meciuri, 7 puncte
3. Suedia 4 meciuri, 5 puncte
4. Muntenegru 4 meciuri, 4 puncte
5. Japonia 4 meciuri, 0 puncte (golaveraj -24)
6. România 4 meciuri, 0 puncte (golaveraj -37)
Ultima etapă (astăzi, 11 decembrie):
*Spania - Rusia, ora 08.00
*România - Japonia, ora 11.00
*Muntenegru - Suedia, ora 13.30
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate