Neagu, pusă la zid după ce a abandonat naţionala: „Ştiţi ce a vrut să demonstreze?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu
Cristina Neagu

După încă un turneu ratat de prima reprezentativă, vedeta de la CSM Bucureşti e criticată pentru că a stat acasă, în loc să le dea o mână de ajutor fetelor, în Spania.

Cristina Neagu (33 de ani) a preferat să se odihnească, sărind peste Mondialul din Spania. 

A fost primul turneu major pe care l-a ratat după un alt Mondial, cel din 2011. Şi atunci, tricolorele au simţit lipsa liderului lor, pentru că România s-a clasat doar pe locul 13, la CM 2011, în Brazilia.

Există însă o mare diferenţă între cele două Mondiale ratate de Neagu, la 11 ani distanţă. În 2011, ea a fost accidentată grav şi nu putea să facă deplasarea în America de Sud. Acum, ea a preferat să stea acasă, motivând că are nevoie de o perioadă de refacere, după un an greu, plin de probleme medicale.

În Spania, România s-a clasat pe un dezamăgitor loc 13 fără Neagu. Care, la rândul ei, a devenit subiect de glumă, în mediul online, după cum „Adevărul“ a scris aici. 

Acum, în cadrul unui amplu interviu acordat pentru „Weekend Adevărul“, care poate fi citit aici, fostul mare handbalist, Vasile Stîngă, a atins şi subiectul absenţei Cristinei de la CM 2021.

„Weekend Adevărul“: A fost bine că Neagu a sărit peste acest Mondial? 

Vasile Stîngă: Nu. A greşit enorm de mult! Nu ştiu ce a vrut să demonstreze, poate că a vrut să demonstreze: „Uitaţi echipa fără mine. Vedeţi ce se întâmplă?“. Cu toate că, fără ea, echipa a avut un joc colectiv mai bun. Dar Neagu a greşit! Echipa naţională e o mândrie. Eu aşa ştiu. Pe vremea mea, era o bătaie să ajungi la echipa naţională. Era concurenţă. Nu puteai să refuzi echipa naţională, orice s-ar fi întâmplat! Acum însă, e democraţie. Fiecare face ce vrea. Asta e... Neagu putea să dea o mână de ajutor la acest turneu. Putea să nu joace în meciurile pe care ne lăudăm că le-am câştigat, cu Iranul, cu Kazahstan şi cu Puerto Rico. Dar putea să joace, măcar câteva minute, în meciurile grele, să intre pe teren măcar la aruncările de la 7 metri.

V-a plăcut de o jucătoare, în mod anume, la acest Mondial?

În unele momente, au dat satisfacţie, parcă Laslo şi Dumanska. Au excelat. Din când în când, şi Andreea Rotaru. Din păcate, n-avem extreme. Iar acum vedem ce înseamnă handbalul mondial cu extremele! Domne, se dau cele mai multe goluri şi la norvegience, şi la daneze şi la orice echipă vreţi prin extreme! Din păcate, la acest post, noi suntem deficitari.   

CITEŞTE ŞI:

Handbalul, pe butuci: „Catastrofă! Dedu? Păi, cine pleacă de la 7.000 de euro pe lună?!“ EXCLUSIV

Cristina Neagu, subiect de glumă: Cum a fost catalogată după ce i s-a aflat salariul, la CSM Bucureşti

20.000 de euro pe lună e salariul pe care şi l-a negociat Cristina Neagu, la CSM Bucureşti, pe durata Mondialului, prelungindu-şi acordul cu „tigroaice“.  
Stanga

Vasile Stîngă, palmaresul unui campion

*În 216 selecţii în prima reprezentativă, a marcat 1.414 goluri, fiind pe locul 1 în clasamentul all-time al naţionalei.

*A cucerit cu România medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 1980 şi 1984.

*La Mondialul din Spania, în 1982, a fost cel mai bun marcator al turneului, cu 65 de goluri.

*În 1983, Vasile Stângă a câştigat Supercupa Mondială, o competiţie în a cărei finală România a învins Rusia. Nicolae Ceauşescu, foarte încântat de înfrângerea ruşilor din ultimul act, l-a recompensat pe Vasile Stîngă cu 12.000 de lei.

*În ţară, a câştigat campionatul cu Steaua de zece ori. Are şi două Cupe ale României cu această echipă.

Pintea

Crina Pintea a fost liderul naţionalei, la Mondialul din Spania

România, la Mondialul din Spania

Prima fază a grupelor

*39-11 cu Iran

*38-17 cu Kazahstan

*22-33 cu Norvegia

Grupa Principală II

*30-31 cu Olanda

*43-20 cu Puerto Rico

*30-34 cu Suedia

Bilanţ: 6 meciuri, 3 victorii, 3 înfrângeri

Lotul României la Mondialul din Spania

*Portari: Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (Vâlcea), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica / Croaţia);

*Extreme stânga: Ana Maria Tănasie (Baia Mare), Nicoleta Dincă (Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti)

*Interi stânga: Anca Polocoşer (Baia Mare), Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica / Croaţia), Bianca Harabagiu (Gloria Buzău)

*Centri: Cristina Laslo (Baia Mare), Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Mădălina Zamfirescu (Gloria Buzău)

*Pivoţi: Crina Pintea (Gyor / Ungaria), Lorena Ostase (SCM Slatina), Alexandra Subţirică Iovănescu (Gloria Buzău)

*Inter dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău)

*Extreme dreapta: Oana Borş (Baia Mare), Laura Moisă (Gloria Bistriţa)

*A fost chemată Alexandra Badea (Rapid) din ţară, după accidentarea suferită de Oana Borş, în primul meci.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite