Nebunie în Bănie înaintea partidei dintre CSU Craiova şi CFR Cluj: „Va fi sold-out“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înaintea partidei, oltenii au primit vizita unui Moş Crăciun echipat în alb şi albastru
Înaintea partidei, oltenii au primit vizita unui Moş Crăciun echipat în alb şi albastru

Ultima etapă a anului în Liga I propune trei partide între primele şase echipe din clasament: Astra – Botoşani, Craiova – CFR Cluj şi FCSB – Viitorul.

Din punctul de vedere al interesului spectatorilor, meciul din Bănie este de departe cel mai atractiv pentru suporteri. S-au vândut deja peste 20.000 de bilete, iar preşedintele clubului oltean, Marcel Popescu, a declarat pentru „Adevărul“ că meciul se va juca cu casa închisă. „Capacitatea stadionului este de 30.000 de locuri, dar putem să vindem 28.000 de bilete cu respectarea normelor de securitate. Vă asigur că va fi sold-out. Nu e o nebunie, e o bucurie“. De la inaugurarea arenei „Ion Oblemenco“, CSU Craiova a jucat două meciuri oficiale în campionat: 3-1 cu Juventus Bucureşti şi 3-1 cu Viitorul, ambele partide fiind urmărit din tribune de circa 17.500 de spectatori.
Partida e atractivă şi pentru că se întâlnesc două echipe cu stiluri de joc diferite: unul ofensiv, avântat şi spectaculos al Craiovei, unul defensiv, bine organizat, disciplinat al liderului CFR Cluj. Jucătorii olteni s-au mai destins înaintea partidei oferind cadouri copiiilor de la centrul de copii şi juniori împreună cu un Moş Crăciun „echipat“ în alb-albastru.
Luptă aprinsă la play-off
Cu cinci etape rămase din sezonul regulat, CFR Cluj şi-a securizat prezenţa în play-off, iar FCSB şi CSU Craiova par a-şi fi asigurat şi ele un loc între primele şase.  Pentru următoarele trei poziţii se dă o luptă în patru, între Botoşani, Viitorul, Astra şi Dinamo. Programul cel mai greu îl are Astra, care mai are de jucat cu Botoşani (acasă), Viitorul (deplasare), Gaz Metan (acasă), CFR Cluj (deplasare) şi Dinamo (acasă). Şi Dinamo are meciuri complicate în prima parte din 2018, cu CSU Craiova, FCSB şi Astra printre adversare.

Liga 1, etapa a 22-a
Vineri
Astra Giurgiu – FC Botoşani 20.00
Sâmbătă
Concordia Chiajna – Gaz Metan 15.00
CSU Craiova – CFR Cluj 20.30
Duminică
CSMS Iaşi – Juventus Bucureşti 17.30
FCSB – Viitorul 20.00
Luni
FC Voluntari – ACS Sepsi 17.00
ACS Poli Timişoara – Dinamo 20.00
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite