Sport

articolul anterior articolul urmator

Nu ne place iarba: Zi groaznică pentru jucătoarele de tenis din România! Bătăi pe linie, în două turnee

1
23 Jun 2021 16:09:55
Autor: Amir Kiarash
Patricia Ţig
Patricia Ţig

Din păcate, semnele nu sunt tocmai bune, înainte de al treilea Grand Slam al anului, cel de la Wimbledon (28 iunie - 11 iulie). Halep se luptă cu o accidentare, iar restul româncelor se chinuiesc pe iarbă.

România va avea şase jucătoare pe tabloul principal de la Wimbledon: Simona Halep (3 WTA), Sorana Cîrstea (45 WTA), Patricia Ţig (62 WTA), Irina Begu (79 WTA), Ana Bogdan (92 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (161 WTA).

Iar calificările, care au început de marţi, le-am abordat cu şapte sportive. Din păcate, după primele două zile de concurs, cinci dintre ele au şi fost învinse! Ieri, bilanţul a fost de două victorii şi două înfrângeri, dacă punem la socoteală şi meciul disputat de Marius Copil, în calificările probei masculine de la Wimbledon:

*Gabriela Talaba (207 WTA) - Lesia Tsurenko (Ucraina, 164 WTA)
4-6, 3-6

*Monica Niculescu (193 WTA) - Ulrikke Eikeri (Norvegia, 247 WTA)
6-3, 6-3

*Irina Fetecău (244 WTA) - Mayar Sherif (Egipt, 117 WTA)
3-6, 1-6

*Marius Copil (222 ATP) - Dimitar Kuzmanov (Bulgaria, 244 ATP)
6-4, 6-3

Dacă, ieri, am avut un bilanţ echilibrat, astăzi, din păcate, au curs înfrângerile! Mai întâi, în calificările de la Wimbledon, la fete:

*Jaqueline Cristian (153 WTA) - Tereza Smitkova (Cehia, 487 WTA)
7-5, 6-7, 2-6

*Alexandra Dulgheru (358 WTA) - Danielle Lao (SUA, 238 WTA)
3-6, 1-6

*Gabriela Ruse (199 WTA) - Simona Waltert (Elveţia, 240 WTA)
2-6, 2-6

Din păcate, nici de la Bad Homburg, în turul II, n-a venit vreo vestă bună, rezultatul fiind unul dezamăgitor, după cum se poate vedea mai jos: 

Patricia Ţig (62 WTA) - Nadia Podoroska (Argentina, 39 WTA)
6-7, 6-2, 4-6

Astăzi, mai avem o singură jucătoare, în turul I al calificărilor de la Wimbledon. Vorbim despre Irina Bara (113 WTA) care se duelează cu Cristina Bucsa (Spania, 166 WTA).

UPDATE 17.10 - Irina Bara a fost învinsă şi ea, cedând în meciul cu Bucsa, scor 7-5, 2-6, 3-6.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Dem Cristi
24.06.2021, 11:27:53

nu iarba ci mentalul, psihicul romancelor, lipsa de ambitie de sange rece. cu mici exceptii au fost batute de anonime care si ele daca mai jucasera 1-2 meciuri pe iarba in ultimii 2 ani. aveam incredere in Ruse, dar m-a dezamagit. Culmea ironiei singura care se descurca e Raluca Olaru la dublu in rest tabula rasa de romance. Halep prevad va fi o "artificie" doar cu mult fum, imposibil sa joace mai mult de un meci dupa asa accidentare.

Modifică Setările