O poveste superbă de viaţă: „Când am divorţat la 43 de ani, am avut de ales: psihologul sau sportul. Am ales sportul!“

Mirela Popescu, câştigătoarea categoriei de Amatori la Campionatul SE European de Duatlon, Buftea 2017, a povestit cum s-a transformat dintr-o femeie zdruncinată într-un model de succes.

Gălăţeanca în vârstă de 49 de ani, antrenoare de înot pentru copii şi adulţi, are un ideal de performer: să doboare recordul japonezei Mieko Nagaoka, prima femeie în vârstă de 100 de ani care a reusit sa înoate 1.500 de metri. 

Ce sentiment ai avut când ai castigat Campionatul SE European de Duatlon de la Buftea, depasind concurente de 20 sau de 30 de ani?

Am fost încântată, în primul rând, să văd atâţia oameni făcând sport! În plus, m-a bucurat solidaritatea acestora din timpul concursului, ceea ce încă este o raritate. Şi se pare că sentimentul a continuat şi la prima mea accidentare serioasă, pe care încă o resimt. Am plecat la începutul acestei luni cu un grup mare de români la o competiţie de ciclism în Thassos, Grecia. La recunoaşterea traseului, m-am izbit de un parapet, iar, până la venirea colegilor, nişte turişti bulgari mi-au oferit tot ajutorul posibil. La fel, şi doctorul de pe insulă, care avea cabinetul în casa lui. Doar în spitalele noastre, când m-am întors, mi-a dispărut sentimentul de solidaritate.

Revenind la Duatlonul de la Buftea, mi-a mai plăcut că lumea a fost distinsă, că nu a fost înghesuială. Când o competiţie este proaspătă, nu ajung încă cei stresaţi. Nu mă înţelegeţi greşit, îmi doresc competiţionalitate, însă nu una obsesivă, pentru că atunci se petrec accidentări sau, pur şi simplu, neplăceri. Am trăit în alte concursuri şi situaţii în care un concurent, la înot, s-a urcat efectiv peste mine, în loc să mă depăşească normal.

La Buftea, până şi poliţiştii au fost super OK, în sensul că aveau grijă de sportivi, le atrăgeau atenţia unora să nu se înghesuie în concurenţi sau să nu-i împingă spre zone cu pietriş.

De ce ai ales sa participi la Duatlonul de la Buftea?

Prefer competiţiile din afara Bucureştiului, sunt mai aerisite. Iar Duatlonul de la Buftea este ideal pentru bucureşteni, pentru că sunt doar 16 kilometri. Cred că aş fi venit şi cu un microbuz, cert e că transportul nu este o problemă în cazul competiţiilor de la Buftea. Chiar am auzit că s-a dat drumul înscrierilor la Triatlonul din vară şi îmi doresc foarte mult să pot participa. Sper să-mi revin complet. Deja am început să mă antrenez pentru un Half IronMan, cu 1.900 de metri înot , 90 de kilometri bicicletă si 21 de kilometri alergare. 

Care este povestea ta în sport?

Am făcut înot de performanţă în copilărie, fiind originară din Galaţi. În adolescenţă, nu am mai practicat, dar mi-am păstrat dragostea pentru sport, pentru mişcare. Când am divorţat, la 43 de ani, am avut de ales: psihologul sau sportul. Am ales sportul! Am reînceput să mă duc la bazin. Apoi, au urmat sala şi alergarea. Mi-au dat toate o stare de bine, iar toate păreau să se lege altfel în viaţa mea. În primă fază, am cunoscut o sportivă de performanţă care mi-a povestit despre concursurile de masters. Asta se întâmpla prin 2011. M-am înscris la un concurs de masters la „Lia Manoliu“. Am întâlnit până şi prieteni din copilărie care încă mai practicau înotul din plăcere şi mi-am creat un nou cerc de prieteni. Mi-am dat seama că sportul nu doar că m-a readus la ale vieţii, dar m-a şi făcut să îmi dau seama că viaţa mea de dinainte nu era ce voiam. 

Am intrat în Clubul Tribeach din Braşov, un fel de filială a clubului cu aleaşi nume din SUA. Suntem membri cu vârste cuprinse între 25 şi 70 de ani. Doamna Anca Mitrofan este colega noastră.

Merg la competiţii de înot aproape lunar, iar vara prefer competiţiile din ape deschise. De cinci ani sunt nelipsită de la concursurile de masters, însă de când am cunoscut pe cineva care făcea alergări montane şi mi-a propus să fiu partenera lui, am descoperit alergările montane în echipă. Prima competiţie a fost la Bâlea-Negoi, a fost foarte greu, a necesitat tehnică şi, când am ajuns la finish, am zis WOW! Adrenalina este la maximum, îţi trebuie atenţie distributivă, pentru că pe munte sunt mereu pericole, eşti în mijlocul naturii şi faptul că nu ai niciun fel de control este extraordinar pentru a mai calma superiorităţile umane. 

Apoi, a urmat un semimaraton la Ciucaş şi, supriză, am urcat pe podium. Supriza a venit din faptul că eu provin din Bucureşti, mă antrenez în Bucureşti, unde nu sunt condiţii de alergare pentru munte. 

Abia apoi am experimentat triatlonul cu o ştafetă, înot binenţeles, la Mamaia. A urmat un triatlon complet în 2014 şi de atunci fac triatlon. Duatlon am făcut prima dată la Bucureşti şi mi-a plăcut. 

Ce părere ai despre sportul de masă în România?

Se dezvoltă prin oameni, în special de cei din corporaţii, care au un avantaj, înscrieri gratuite de la firme. Iar urcarea pe podium nu este o condiţie. Pentru mine nu e acelaşi lucru. Eu plătesc înscrierile, iar, dacă am un sponsor, sunt condiţionată de un loc fruntaş. Totuşi, interesul este comun pentru sportul de masă.

Cum arată ritmul tău de antrenament?

Antrenamentul este viaţa mea de zi cu zi. Trezire la 7, clienţi la înot până la 9, antrenament personal timp de două ore, până la următoarea serie de clienţi. Odihnă, după ora 14.00, iar seara – lucru la bazin. Fac două alergări pe săptămână, peste 10 kilometri fiecare. Înot peste 2.000 de metri, adică 80 de bazine semiolimpice. Bicicletă, doar în weekend, când ies însoţită. În timpul săptămânii fac spinning în sală. În Bucureşti nu folosesc bicicleta, nu este un oraş pentru aşa ceva. Folosesc mijloacele de transport în comun. 

Ce loc ocupă nutriţia în viaţa ta de sportiv amator?

Nu mai mănânc carne de doi ani şi jumătate. Aleg peşte, lactate, iar carbohidraţi consum înainte de concursuri. Nu consum geluri niciodată.

Care este statutul sportivului amator în România?

Nu mă gândesc la asta ca la o eventuală legătură cu instituţiile statului. Îmi plătesc taxele la club şi mereu am crezut că nu va veni nimeni să mă plătească pentru ceea ce fac. De aceea, am fost surpinsă şi de premiile în bani de la Campionatul SE European de Duatlon de la Buftea, la ambele categorii. De obicei, chiar dacă câştigi la două categorii, primeşti bani doar pentru una, cea mai importantă, iar pentru cealaltă categorie – doar diplomă.

Cred, în final, că statutul ţine de ideal, iar obiectivul meu mă duce cu gândul la Mieko Nagaoka, prima femeie în vârstă de 100 de ani care a stabilit recordul de 1.500 de metri înot freestyle. Îmi doresc să o întrec!