O titulară certă din naţionala de handbal a României a fost lăsată acasă! Cum arată lotul cu care mergem la CE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu
Cristina Neagu

Înainte de plecarea spre Danemarca, unde în perioada 3-20 decembrie va avea loc turneul final al Campionatului European, Crina Pintea şi doi maseuri ai lotului au fost testaţi pozitiv cu COVID-19

Organizarea competiţiei europene a fost nu doar dată peste cap de virusul care a ajuns în toate colţurile lumii, dar mult timp s-a luat în calcul inclusiv anularea întrecerii. 

Conform programării iniţiale, Campionatul European trebuia să se joace în Danemarca şi Norvegia, doar că, în prima decadă a lunii noiembrie, autorităţile de la Oslo au preferat să se retragă din parteneriat, de teama proliferării cazurilor de coronavirus. Suspansul anulării întrecerii a durat mai multe zile, dar, în final, Danemarca a anunţat că va găzdui, integral, Euro 2020, după ce autorităţile sanitare şi Guvernul din această ţară au aprobat planul federaţiei.

Cristina Neagu, semnal de alarmă

Din păcate, după dispariţia pericolului anulării întrecerii, veştile proaste s-au mutat în tabăra noastră. Mai întâi a fost avertismentul Cristinei Neagu (foto), care a spus că nu se simte deloc într-o formă optimă. Cea mai bună jucătoare din lume a declarat că, din cauza problemelor de la genunchi, dar şi a faptului că a avut COVID-19, e departe de forma ei obişnuită şi, drept urmare, nu poate căra echipa naţională după ea, fiind nevoie de aportul grupului pentru ca România să aibă un turneu reuşit. „Nu sunt robot, am şi eu nevoie de antrenamente şi de meciuri ca să ajung la o formă foarte bună. Aşa că România trebuie să se bazeze, în primul rând, pe o echipă închegată la acest Campionat European, şi nu pe mine. Eu îmi fac treaba, însă cred că fiecare componentă a echipei trebuie să-şi facă treaba.“

La precedenta ediţie a Campionatului European, în minutele de final ale ultimului meci din grupele principale, căpitanul naţionalei feminine a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior şi a ratat restul partidelor. Fără Neagu, România a pierdut în semifinale (22-28 cu Rusia) şi apoi meciul pentru locul 3 (20-24 cu Olanda).

După avertismentul Cristinei, a sosit vestea că gruparea la care este legitimată Yuliya Dumanska, Podravka Korpivnica, a devenit focar de infecţie cu noul coronavirus. Conform regulilor din Croaţia, toate sportivele, inclusiv cele cu teste negative, ar fi trebuit să intre în izolare pentru zece zile, motiv pentru care a fost convocat de urgenţă un alt treilea portar, Diana Ciucă, pe lângă cele prezente la reunire, Denisa Dedu şi Ana Maria Măzăreanu. Dumanska a plecat însă din Croaţia pe proprie răspundere, s-a izolat la Baia Mare şi s-a alăturat lotului după ce două teste RT-PCR au fost negative. 

Lovitura de graţie a venit însă duminică dimineaţă, după ce handbalista Crina Pintea şi doi maseuri ai lotului au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus. Nu doar că pivotul celor de la CSM Bucureşti va rata acest tuneu final, dar perspectivele nu sunt deloc bune. Situaţia se poate agrava semnificativ, mai ales că Pintea şi cei doi maseuri au intrat în contact cu toate celelalte jucătoare. Acesta a fost şi motivul pentru care s-a amânat anunţarea lotului de 18 jucătoare cu care astăzi România ar trebui să plece în Danemarca. Planificată de selecţionerul Bogdan Burcea pentru vineri la prânz, anunţarea handbalistelor pe care urma să conteze la turneul final s-a făcut duminică seara. Conform gsp.ro, cele patru jucătoare la care selecţionerul a renunţat sunt Diana Ciucă (SCM Râmnicu Vâlcea - portar), Crina Pintea (CSM Bucureşti - pivot), Alexandra Severin (HC Zalău - inter stânga) şi Andreea Rotaru (Gloria Buzău - coordonatoare)

Dedu: „Va fi un European atipic“

Este greu de dat un pronostic în privinţa deznodământului de la turneul final, lucru subliniat şi de Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal. „Trebuie să fim în stare să ne ducem cu cea mai bună garnitură la Euro. O să fie dificil, va fi un European total atipic, sunt convins că vor fi surprize. Variabilele sunt atât de multe, încât nu cred că se aventurează nimeni cu un pronostic şi nimeni nu poate pune un obiectiv clar“, a spus oficialul FRH.

Selecţionerul Bogdan Burcea este mai optimist şi crede că România poate câştiga orice meci. „Noi suntem cel mai important adversar al nostru. Dacă suntem calmi şi ne facem jocul, atât cel ofensiv, cât şi defensiv, avem şanse împotriva oricărei echipe. Dacă ieşim bine din grupă, orice se poate când vine vorba de medalii. Cel mai important este primul meci, cel cu Germania”, a spus antrenorul. 

Grupa A: Franţa, Danemarca, Muntenegru, Slovenia

Grupa B: Rusia, Suedia, Spania, Cehia

Grupa C: Olanda, Ungaria, Serbia, Croaţia

Grupa D: Romania, Norvegia, Germania, Polonia

*primele trei clasate vor avansa în cele două grupe principale (A cu B şi C cu D), apoi, primele două locuri din fiecare serie vor juca în semifinale. 

Programul României la Campionatul European

 *3 decembrie, ora 19.00: România-Germania

 *5 decembrie, ora 17.00: Polonia-România

 *7 decembrie, ora 21.30: România-Norvegia

*toate meciurile României vor fi transmise în direct de Digisport.

Lotul României

*Portari: Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Iulia Dumanska (Podravka), Ana-Maria Măzăreanu (Gloria Bistriţa)

*Extreme stânga: Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău), Nicoleta Dincă (Gloria Bistriţa), Alexandra Dindiligan (HC Zalău)

*Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Anca Polocoşer (Minaur Baia Mare)

*Coordonatoare: Cristina Laslo (Minaur), Eliza Buceschi (Rapid), Ana-Maria Ţicu (SCM Craiova), Andreea Popa (Minaur)

*Pivoţi: Lorena Ostase (CSM Slatina), Raluca Băcăoanu (Gloria Bistriţa)

*Interi dreapta: Ana-Maria Savu (SCM Craiova), Laura Popa (Rapid Bucureşti)

*Extreme dreapta: Laura Moisă (CSM Bucureşti), Sonia Seraficeanu (Minaur)

Antrenori: Bogdan Burcea, Robert Licu şi Fort Mauri Jaume.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite