Obiectiv îndrăzneţ pentru Mihai Leu la 53 de ani: Vrea un nou titlu de campion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Leu
Mihai Leu

Primul român campion mondial la box profesionist şi, ulterior, campion naţional de raliuri, Mihai Leu, vizează în acest an al treilea titlu naţional consecutiv la Categoria I în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Competiţia va debuta chiar în acest weekend cu etapa de la Cheile Grădiştei, acolo unde sunt aşteptaţi aproximativ 80 de piloţi de top.

Leu, care a împlinit 53 de ani pe 13 februarie, a obţinut titlul în 2019 şi 2020 cu câteva etape înainte de încheierea sezonului. La fel ca în aceşti doi ani, hunedoreanul va fi prezent la start la bordul unui Ferrari 458 Challenge.

În 2020, Mihai Leu s-a lovit de ghinion la etapa de la Cheile Grădiştei, acolo unde prima urcare s-a făcut pe uscat şi era favorit, iar a doua a fost pe o ploaie torenţială, care i-a creat mari probleme din punct de vedere al aderenţei. A încheiat pe 3 la categorie, însă ulterior a recuperat în clasament şi şi-a adjudecat titlul.

"Acest sezon e o mare provocare pentru mine. Vin după două titluri şi este o mică presiune, dar evident că îmi doresc să devin din nou campion. Vremea de la Cheile Grădiştei este schimbătoare în această perioadă. Drept dovadă, joi se anunţă ninsoare, iar sâmbătă, la recunoaşteri va fi soare. Poate fi o loterie din punct de vedere al rezultatelor, se pot schimba rapid condiţiile de concurs", a declarat Leu.

Sâmbătă sunt programate manşele de recunoaşteri şi antrenamentele cronometrate la Cupa Cheile Grădiştei, iar duminică, de la 13:30 va avea loc prima urcare din cele două manşe de concurs. Fanii vor putea urmări evenimentul în direct pe canalul de youtube al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite