Şanse infime să ajungem la baraj, toate calculele depind de Olanda. De ce turcii sunt mai periculoşi decât ungurii, deşi sunt pe locul 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olanda ne-a bătut în ambele meciuri şi a câştigat şi partidele tur cu Ungaria şi Turcia. Să sperăm că-şi va respecta blazonul şi-şi va menţine cadenţa şi în meciurile retur, deşi e calificată. FOTO: Răzvan Păsărică/RPRESSPORT
Olanda ne-a bătut în ambele meciuri şi a câştigat şi partidele tur cu Ungaria şi Turcia. Să sperăm că-şi va respecta blazonul şi-şi va menţine cadenţa şi în meciurile retur, deşi e calificată. FOTO: Răzvan Păsărică/RPRESSPORT

După partidele de marţi seară, am căzut pe locul patru în grupă, cu două etape înainte de finalul fazei preliminariilor. Şansele noastre de a mai prinde trenul pentru barajul de Mondiale ţin în primul rând de Olanda, naţională deja calificată.

În patru zile, de vineri până marţi, am trecut de la extaz la agonie. De la principala favorită la locul secund în grupa D, care duce la barajul de Mondiale, România a căzut pe locul patru şi e echipa cu cele mai mici şanse de play-off. 

Ungurii ne-au depăşit în clasament, iar turcii ne-au egalat, în timp ce Olanda şi-a asigurat matematic prezenţa la turneul din Brazilia. Cum mai putem prinde play-off-ul?

Turcia, mai periculoasă decât Ungaria

Din păcate, cea mai mare problemă după eşecul cu Turcia de la Bucureşti este că nu mai avem soarta în propriile mâini. Deşi avem un final uşor de campanie, cu partide cu Andorra (deplasare) şi Estonia (acasă), din care luăm teoretic şase puncte, jocurile le face Olanda, o echipă deja calificată. 

„Nu mai depindem de noi, stăm la mâna altor rezultate“, a recunoscut după eşecul cu otomanii şi selecţionerul Victor Piţurcă. Orice calcule şi speranţe pleacă de la premisa că noi obţinem şase puncte cu Andorra şi Estonia. 

Atât Turcia cât şi Ungaria au partide cu batavii şi e obligatoriu ca fiecare să se împiedice în faţa elevilor lui Van Gaal. Dacă Ungaria ia maximum de puncte din jocurile rămase, suntem descalificaţi, pentru că maghiarii ar termina cu un punct peste noi. 

Dacă turcii câştigă tot, la fel ca noi în ultimele două meciuri, ajungem la egalitate de puncte cu ei şi suntem obligaţi să facem scor cu Andorra şi Estonia pentru a ne îmbunătăţi golaverajul, primul criteriu de departajare, în caz de egalitate de puncte, la finalul fazei grupelor. Iar golaverajul nostru e acum la pământ. În acest moment, ienicerii au +7 la golaveraj, noi +1. 

De altfel, aproape sigur ne vom lupta cu Turcia, pentru că e aproape imposibil de crezut că Olanda se va face de râs cu Ungaria pe teren propriu. 

În schimb, partida „Portocalei Mecanice“ cu Turcia se va juca la Istanbul, şi e de aşteptat ca turcii să câştige. Vor fi extrem de motivaţi, şi cu un public fanatic în spate, iar batavii nu vor avea de ce să forţeze. 

Stăm prost şi dacă am prinde locul 2 în grupă 

Presupunem că totuşi terminăm pe locul 2 în grupă. La baraj se vor califica cele mai bune opt clasate (din nouă grupe) de pe locul secund, iar aici primul criteriu e numărul de puncte. 

Pentru a se realiza acest top, se scad rezultatele tuturor echipelor de pe locul secund în grupe cu ultima clasată a grupei. 

În acest moment, cel mai slab clasată echipă de pe locul secund este Bulgaria (7 puncte)

Noi avem 10 puncte în acest moment (se scade succesul cu Andorra, din tur, şi nu se va socoti teoretica victorie din retur) şi am putea strânge maximum 13 (cu presupusul succes cu Estonia). 

Vecinii de la sud pot strange şi ei 13 puncte, pentru că mai au meciuri cu Armenia şi Cehia (echipe care nu ocupă ultimul loc în grupa Bulgariei). La egalitate de puncte, ar urma golverajul.

De menţionat însă că situaţia în multe grupe nu e deloc rezolvată şi mai pot surveni multe schimbări până la finalul preliminariilor. 

În grupa D, grupa noastră, trei echipe sunt despărţite de un singur punct, în grupa E sunt patru echipe separate de trei puncte, la fel şi în H. În plus, sunt grupe în care nu e decisă ultima clasată (aşa că situaţia în top), aşa că un clasament al ocupantelor locului secund e pur speculativ în această fază. 

Pe scurt: Cum SPERĂM la baraj

Olanda face cel puţin egal cu Ungaria şi Turcia, România învinge Estonia şi Andorra

Olanda face cel puţin cu Ungaria, pierde în Turcia, România câştigă la scor cu  Estonia şi Andorra, pentru un golaveraj mai bun faţă de Turcia

Grupa D 

Au mai rămas de jucat:

11 octombrie: Andorra – ROMÂNIA, Olanda – Ungaria, Estonia – Turcia

15 octombrie: Ungaria – Andorra, ROMÂNIA –Estonia, Turcia – Olanda

Clasament: 

1.Olanda 8 7 1 0 24-4 (+20) 22 pct.

2.Ungaria 8 4 2 2 18-12 (+6) 14 

3. Turcia 8 4 1 3 14-7 (+7) 13 

4.ROMÂNIA 8 4 1 3 13-12 (+1) 13 

5. Estonia 8 2 1 5 6-16 (-10) 7

6. Andorra 8 0 0 8 0-24 (-24)

……………………………………………………………………………………………………………………

Clasamentul echipelor de pe locul secund în grupe, în acest moment

Grupă Naţională Puncte Golveraj Note Ultima clasată în grupă

G Grecia 16 pct. (+4) 1,6 Liechtenstein

I Franţa 14 pct. (+6) 1 -

E Islanda 13 pct. (+1) 1,3,6 Cipru

H Ucraina 12 pct. (+6) 1,3,6 San Marino

F Portugalia11 pct. (+3) 1,3,6 Azerbaidjan

C Suedia 11 pct. (+3) 1,3,6 Insuele Feroe

A Croaţia 11 pct. (+3) 1,6 Ţara Galilor

D Ungaria 11 pct. (+3) 3 Andorra

..........................................................................................................................

B Bulgaria 7 pct (0) 3,6 Malta

Note: 

1 – echipa poate termina prima în grupă

3 – echipa poate termina pe locul 3 sau mai jos

6 – ultima clasată în grupa respectivă se poate modifica (lucru care duce la modificarea situaţie şi ocupantei locului secund)

Preliminarii CM 2014

Zona Europa

Grupa A

Au mai rămas de jucat: 

11octombrie: Croaţia – Belgia, Ţara Galilor – Macedonia 

15 octombrie: Belgia – Ţara Galilor, Scoţia – Croaţia, Serbia – Macedonia

Clasament

1.Belgia 8 7 1 0 15-2 22 

2.Croaţia 8 5 2 1 11-5 17 

3.Serbia 9 3 2 4 13-10 11

4. Scoţia 9 2 2 5 6-12

5.Macedonia 8 2 1 5 6-10

5.Ţara Galilor 8 2 0 6 7-19

Grupa B

11 octombrie: Malta – Cehia, Armenia – Bulgaria, Danemarca - Italia 

15 octombrie: Bulgaria – Cehia, Italia – Armenia, Danemarca - Malta

Clasament

1.Italia 8 6 2 0 15-5 20 

2.Bulgaria 8 3 4 1 13-6 13 

3. Danemarca 8 3 3 2 9-10 12 

4.Cehia 8 2 3 3 8-8

5.Armenia 8 3 0 5 8-10

6.Malta 8 1 0 7 4-18

Grupa C

11 octombrie:   Germania – Irlanda, Suedia – Austria, Insulele Feroe - Kazahstan

15 octombrie: Irlanda – Kazahstan, Suedia – Germania, Insulele Feroe - Austria

Clasament

1.Germania 8 7 1 0 28-7 22 

2. Suedia 8 5 2 1 14-8 17 

3. Austria 8 4 2 2 16-8 14

4. Irlanda 8 3 2 3 13-13 11

5. Kazahstan 8 1 1 6 4-17

6. Insulele Feroe 8 0 0 8 3-25

Grupa E

11 octombrie: Slovenia – Norvegia, Islanda – Cipru, Albania - Elveţia 

15 octombrie: Norvegia – Islanda, Cipru – Albania, Elveţia -Slovenia

Clasament

1.Elveţia 8 5 3 0 14-5 18

2.Islanda 8 4 1 3 14-14 13

3.Slovenia 8 4 0 4 11-10 12 

4. Norvegia 8 3 2 3 9-9 11

5.Albania 8 3 1 4 8-9 10

6. Cipru 8 1 1 6 4-13

Grupa F

11 octombrie: Luxemburg – Rusia, Azerbaidjan – Irlanda de Nord, Portugalia – Israel

15 octombrie: Azerbaidjan – Rusia, Israel – Irlanda de Nord, Portugalia - Luxemburg

Clasament

1.Rusia 8 6 0 2 15-4 18 

2.Portugalia 8 5 2 1 16-8 17

3.Israel 8 3 3 2 17-12 12 

4.Irlanda de Nord 8 1 3 4 8-14

5.Luxemburg 8 1 3 4 7-19

6.Azerbaidjan 8 0 5 3 4-10

Grupa G

11 octombrie: Grecia – Slovacia, Bosnia-Herţegovina – Liechtenstein, Lituania – Letonia

15 octombrie: Grecia – Liechtenstein, Letonia – Slovacia, Lituania - Bosnia-Herţegovina

Clasament 

1.Bosnia-Herţegovina 8 6 1 1 25-5 19

2.Grecia 8 6 1 1 9-4 19 

3.Slovacia 8 3 3 2 9-7 12 

4.Lituania 8 2 2 4 7-10

5.Letonia 8 2 1 5 8-16

6.Liechtenstein 8 0 2 6 3-19

Grupa H

11 octombrie: Moldova – San Marino, Ucraina – Polonia, Anglia – Muntenegru

15 octombrie: San Marino – Ucraina, Muntenegru – Moldova, Anglia - Polonia

Clasament

1.Anglia 8 4 4 0 25-3 16 

2.Ucraina 8 4 3 1 19-4 15 

3.Muntenegru 8 4 3 1 15-8 15 

4. Polonia 8 3 4 1 18-9 13 

5. Moldova 8 1 2 5 4-15

6. San Marino 8 0 0 8 1-43

Grupa I

Georgia – Finlanda 20.00

Belarus – Franţa 22.00

11 octombrie: Spania – Belarus

15 octombrie: Spania – Georgia, Franţa - Finlanda

Clasament

1.Spania 6 4 2 0 10-2 14

2.Franţa 7 4 2 1 12-6 14

3.Finlanda 7 2 3 2 5-6 9

4.Georgia 7 1 2 4 3-8 5

5. Belarus 7 1 1 5 6-14

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite