Ole Gunnar Solskjaer i-a convins în sfârşit pe şefii lui Man United. Va câştiga însă doar jumătate din cât lua Mourinho

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solskjaer

Ole Gunnar Solskjaer i-a înduplecat pe şefii de pe Old Trafford să îi ofere un cotract ferm cu gruparea care l-a adus în decembrie pe post de antrenor interimar, după demiterea lui Mourinho.

Chiar dacă a avut o serie de rezultate excepţionale, la care în urmă cu 3 luni nu visa nici cel mai înfocat suporter al lui United, Solskjaer va primi un salariu care poate fi considerat o jignire în comparaţie cu remuneraţia lui Mourinho. Astfel, norvegianul va avea un salariu de 7,5 milioane de lire pe an, exact jumătate faţă tehnicianul destituit în luna decembrie şi care încasa 15 milioane de lire pe sezon.   

Presa din Anglia scrie că înţelegerea cu Solskjaer urmează să fie semnată în zilele următoare şi că va fi valabilă pentru 3 sezoane. În urma acestui contract, fosta sa echipă, Molde, va primi şi ea o sumă cosiderabilă - 6 milioane de lire

Jucătorii sunt încântaţi

Vedetele lui Manchester United nu îl regretă deloc pe Mourinho, antrenor cu care echipa era mai aproape de retrogradare decât de tilul de campioană, în timp ce participarea în sezonul viitor al Ligi Campionilor semăna cu o poveste SF.

"Cred că va primi prelungirea, trebuie să se întâmple asta. Am câştigat în deplasare cu Tottenham, Chelsea, Arsenal, PSG, ce altceva ar mai trebui să facă?", a spus Romelu Lukaku.

"Nu cred că trebuie să mai spun multe după aceste rezultate. Toţi îl iubim pe Ole şi modul în care îşi face treaba. Ne bucurăm de fiecare moment, iar rezultatele arată asta", a declarat şi Luke Shaw.

Cu scandinavul pe bancă, "diavolii" au adunat 14 victorii, două egaluri şi un singur eşec. United a urcat pe locul 4 în Premier League, este în sferturile Cupei Angliei şi în sferturile Ligii Campionilor.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite