Oltchim îşi aniversează una dintre cele mai bune jucătoare. Ce îşi doreşte Oana Manea la 28 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Manea aniversează joi 28 de ani FOTO Răvan Păsărică/Rpressport
Oana Manea aniversează joi 28 de ani FOTO Răvan Păsărică/Rpressport

Unul dintre pilonii Oltchimului, Oana Manea, aniversează joi 28 de ani şi declară că îşi doreşte doar sănătate, o victorie în campionat şi o vacanţă.

„Ce pot să-mi doresc de ziua mea mai mult decât sănătate? Vreau doar să fiu sănătoasă, pentru că restul vor veni de la sine. Astăzi, chiar de ziua mea, avem meci, mă gândesc la o victorie tot ca un cadou de ziua mea, apoi la câştigarea titlului naţional, la Cupa României. Dacă nu am reuşit mai mult în Liga Campionilor, măcar de toate acestea să ne bucurăm. O să ieşim cu fetele în seara aceasta la un restaurant, să sărbătorim. 

Cât despre viitor, nu am prea multe de spus acum. Aştept să se liniştească toate apele şi, sinceră să fiu, mă gândesc din ce în ce mai mult la vacanţă“, a declarat Oana Manea pentru Mediafax.
Din cei 28 de ani proaspăt împliniţi de handbalistă, 13 i-a petrecut la formaţia vâlceană. Zvonurile indică un transfer din sezonul viitor, iar Oana a confirmat negocierea cu alte echipe. Joi, Oltchim va juca pe teren propriu împotriva lui Danubius Galaţi, într-un meci din etapa a XX-a.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite