Sport

articolul anterior articolul urmator

Ons Jabeur a fost eliminată în primul tur al Roland Garros

2
22 May 2022 16:03:29
Autor: Nicolae Ion
Ons Jabeur
Ons Jabeur

Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6, a fost eliminată în primul tur al turneului de la Roland Garros.

 Ea a fost învinsă, cu scorul de 3-6, 7-6 (4), 7-5, de poloneza Magda Linette, locul 2 WTA, după două ore şi 28 de minute de joc.
Jabeur a condus cu scorul de 6-3, 4-3, 40-0 pe serviciul polonezei, dar nu a reuşit break-ul şi Linette a dus setul în tie-break, pe care l-a câştigat.
În decisiv, jucătoarea tunisiană a avut 40-0 pe propriul serviciu, la scorul de 5-6, dar a comis erori încredibile din poziţii ideale, pierzând cinci puncte la rând şi meciul.
Linette va evolua în manşa a doua cu italianca Martina Trevisan, locul 59 WTA, sau cu britanica Harriet Dart, locul 111 WTA.
Ons Jabeur nu era pe partea de tablou a Simonei Halep, astfel că ar fi putut să o întâlnească pe jucătoarea română abia în finală.
Într-un meci de pe tabloul masculin, austriacul Dominic Thiem, locul 194 ATP, dar fost numărul 3 mondial şi finalist în 2018 şi 2019 la Paris, a fost întrecut, cu scorul de 6-3, 6-2, 6-4, de bolivianul Hugo Dellien, locul 87 ATP, după un meci de două ore.
Dellien va evolua în turul al doilea cu portughezul Nuno Borges, locul 126 ATP, venit din calificări, sau cu rusul Karen Haceanov, lcoul 24 ATP.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

eu doar constat
22.05.2022, 16:57:18

Imi pare nespus de rau pentru Ons Jabeur, pe care o simpatizez in mod deosebit. Pentru ca e o luptatoare, cum nu prea sunt printre romancele noastre, dar mai ales, pentru ca ea lupta in primul rand impotriva legilor absurde ale islamului, in lumina carora, daca era in alta tara islamica, era lapidata. Regimul marocan, mai putin rigid ii permite sa participe la turneele de tenis, pentru ca e cea mai buna FEMEIE musulmana a regatului si ii aduce puncte pe plan mondial ca imagine. Imi amintesc de un marocan, care a venit in Romania lui Ceausescu, care mi-a lasat o impresie deosebita. Care, intr-o discutie legata de prezenta evreilor in regat, mi-a spus, nu stiu daca era sincer, sau ipocrit, ca in timpul razboiaielor purtate de Maroc cu inamici de tot felul, inclusiv cu francezii, au adunat toti evreii in cetate, le-au interzis sa lupte, pentru ca regele de atunci, a decretat ca toate minoritatile trebuiesc aparate de majoritate si ca marocanii trebuie sa lupte pentru ei si pentru minoritati. Posibil, marocanii au o viziune islamica mai omeneasca, dar, Ons Jabeur este singulara in sportul acestui regat. E o exceptie, care, confirma regula ca femeile din islam trebuie sa lupte pentru a iesi din dictatura barbatilor. E o jucatoare, care merita tot respectul dar, asa cum am mai spus, nu e o jucatoare extraordinara, sau mare, spre dezamagirea celor care m-au contrat. E o jucatoare buna, chiar foarte buna, dar are limite fizice si mai ales psihice. Cred, ca a fost invinsa de Magda Linette, nu pentru ca Magda ar fi superioara lui Ons, ci pentru ca nu a mai rezistat psihic. Pacat. Nu merita sa fie eliminata din primul tur.

Cat lover
22.05.2022, 22:21:18

De intepata de Muguruza chiar ma bucur ca i s-a mai dat putin peste nas :) De Ons Jabeur chiar imi pare rau , a scapat meciul printre degete :(

Modifică Setările