Oripilaţi de ce specimene există pe stadioanele lor: Prim-ministrul Bulgariei a cerut o măsură dură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă, în ultimii ani, huliganii au provocat mai multe incidente în Bulgaria, parcă niciodată manifestările lor n-au creat o imagine atât de proastă pentru ţară la nivel international.

Incidentele petrecute, luni seară, pe arena „Vasil Levski“ din Sofia au fost atât de urate, încât prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borisov, a reacţionat prompt. Potrivit Digi Sport, acesta a cerut demisia preşedintelui federaţiei şi chiar i-a solicitat ministrului Sportului să nu mai finanţeze Federaţia de Fotbal până în momentul în care Borislav Mihalylov nu va demisiona! 

„Primul ministru m-a chemat de urgenţă în urmă cu puţin timp şi mi-a solicitat să suspend orice relaţii cu Federaţia Bulgară, inclusiv cele financiare, până când Borislav Mihaylov va demisiona. Guvernul a făcut multe pentru progresul fotbalului bulgar în ultimii patru ani“, a declarat ministrul Sportului, Krasen Kralev.

Evident că Mihailov nu va demisiona. Statul n-are dreptul să solicite asta şi să se amestece în fotbal. Federaţia nu poate fi considerată responsabilă pentru huliganismul unui grup de oameni. Hristo Zaprianov purtător de cuvânt al Federaţiei Bulgare de Fotbal      

CITEŞTE ŞI:

EXCLUSIV Boloni, scârbit de ce se întâmplă în România: „De asta suntem consideraţi ţiganii Europei!“

VIDEO Huliganii fac România de ruşine: Presa mondială ne bate obrazul după ce momentul de reculegere a fost un fiasco

Mircea Lucescu, revoltat din cauza celor care fac România de ruşine: „Il Luce“ a dat de pământ cu huliganii

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite