Osaka, decizie dură: Campioana de la US Open renunţă la Roland Garros. Explicaţia oficială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu două finale consecutive atinse pe hard, la Cincinnati şi la US Open, japoneza de 22 de ani era în mare formă, înainte de a trece pe zgură. Din păcate pentru iubitorii tenisului, tranziţia nu va avea loc.

Naomi Osaka străluceşte la Australian Open şi la US Open, turnee în care şi-a şi luat cele trei trofee de Grand Slam de până acum, însă cam dezamăgeşte la French Open şi la Wimbledon.

De altfel, la Paris are 6 victorii şi 4 înfrângeri în patru participări, în timp ce la All-England Club a adunat 4 victorii şi 3 înfrângeri, tot după patru prezenţe. Anul acesta, la Wimbledon n-a fost, pentru că întrecerea londoneză s-a anulat, iar la Paris tocmai a anunţat că nu va merge.

„Nu voi putea juca la French Open anul acesta. Am încă probleme la ischiogambieri, astfel că nu voi avea suficient timp să mă pregătesc pentru zgură. Aceste două turnee au fost prea apropiate unul de altul pentru mine“, a anunţat Naomi Osaka.

Anul trecut, japoneza a atins turul III la French Open, dar, oricum, în urma absenţei de acest an, nu va pierde punctele acumulate în 2019, fiindcă aşa prevede regulamentul în acest sezon de pandemie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite