Pandele, după acuzaţiile naşului său Gigi Becali: Dacă e adevărat, rog instituţiile statului să facă o anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florentin Pandele foto facebook

Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a declarat că dacă este adevărat ceea ce a spus Gigi Becali în privinţa unor prime pentru care ar fi evoluat FC Voluntari în meciul cu FCSB, vrea ca acest lucru să fie anchetat de instituţiile statului şi ca persoanele vinovate să plătească.

Pandele este finul lui Gigi Becali.

“Rog instituţiile statului abilitate să înceapă una sau mai multe anchete dacă ceea ce a spus patronul FCSB e adevărat şi dacă într-adevăr le-au fost promise 1.500 de euro dublate de alte 3.000 de euro din alte resurse cei care au făcut lucrul acesta să plătească. Eu nu am o asemenea informaţie, noi ştiu că suntem cu salariile la zi, facem eforturi extraordinar de mari şi suntem foarte atenţi la banii care se cheltuie. Dacă e adevărat rog instituţiile statului să facă o anchetă în acest sens. FC Voluntari este o societate comercială, aşa cum este şi FCSB. Primăria Voluntari are în jur de 16 societăţi. Are un buget pe care şi-l administrează clubul, are independenţă faţă de primărie. Nu avem cum să dăm prime. S-au dus bani numai de la direcţii ale primăriei prin parteneriate. Banii sunt pentru îngrijirea terenului, pentru deplasări, nu pentru salarii. Nu poate primăria Voluntari din buget să spună vă dăm primă de 1.500 de euro ca să bateţi pe X sau pe Y”, a spus Pandele.

El nu exclude varianta ca afirmaţiile lui Becali să fie adevărate. “E posibil ca ceea ce spunea patronul FCSB să fie adevărat. Eu rog instituţiile statului să facă ceva. Cea mai mare avere pe care eu o las celor cinci băieţi ai mei este onoarea. Îmi respect rudele şi ţin foarte mult la ele. Când naşul meu Gigi Becali a primit condamnare şi a trebuit să plece la puşcărie eram lângă Gheorghe Hagi şi plângeam amândoi. Cum este posibil să fiu acuzat de naşul meu? Tu ca naşul meu spui asemenea acuze despre mine? Când primeşti o informaţie o verifici cel puţin din trei locuri, nu te apuci să faci declaraţii doar de dragul de a face declaraţii. Cel mai mult m-a deranjat atitudinea naşului meu”, a mai afirmat primarul din Voluntari.

Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, tot la Digi Sport, că FC Voluntari a jucat împotriva CFR Cluj pentru prime de 1.500 de euro de la primărie şi de 3.000 de euro de la CFR Cluj.

“Felicit jucătorii, am câştigat 2-1.  Dacă e ofsaid...  Ei au jucat 1.500 de euro le-a dat primăria şi le-a dat 3.000 de la CFR. Au spus unii de acolo din echipă care spun despre ce e vorba. Nu mă deranjează că le-a dat primă primăria, dar mă deranjează că de ce a luat primă de la CFR. Să iei 3.000 de euro de la adversarul meu, aşa ceva nici nu-mi vine să cred. O echipă a luat 3.000 de euro primă de la CFR. Avem prieteni şi chiar rude la echipă, la Voluntari. Şi oamenii mi-au spus dinainte. Am zis, nu se poate să le zică primarul să ia 3.000 de la duşmanii mei. Eu cred, aştept acum să văd dacă Dumnezeu face dreptate, dar vreau să şi bată Craiova mâine, să luăm noi campionatul şi să piardă şi Cupa. La ce mizerie au făcut, n-au cum. Mizeria asta care mi s-a întâmplat mie, să te trădeze chiar finul tău, un poate Domnul să mă lase aşa. Astăzi seară am primit una din cele mai mari lecţii din viaţa mea. Nu ştiu dacă o să mă schimb, pentru că aşa sunt făcut, să iubesc oamenii şi să am încredere în oameni. CFR-ul a dat 3.000 degeaba că o să luăm campionatul noi”, a spus Becali.

Formaţia FCSB a remizat, sâmbătă seară, scor 2-2, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a noua, penultima a play-off-ului Ligii 1 Casa Pariurilor, în care adversarii au egalat pe final. Ca urmare a acestui rezultat, CFR Cluj poate câştiga titlul duminică dacă va învinge Universitatea Craiova.

Partida de sâmbătă, considerată pe teren propriu pentru FC Voluntari, s-a disputat pe Arena Naţională.

Au marcat Cordea ’44 şi Tănase ’71 pentru FCSB, respectiv Nemec ‘45+2 şi Costin ’88 pentru FC Voluntari.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite