Performanţă de 8.06 metri pentru Oprea la săritura în lungime!
0Prezent la o reuniune atletică desfăşurată în acest weekend la Izmir (Turcia), unde în iulie va avea loc Campionatul European pe echipe, triplusaltistul român Marian Oprea a demonstrat că poate fi periculos şi la săritura în lungime, reuşind un rezultat de 8,06 m, în timp ce în proba care l-a consacrat a sărit 17,19 m, informează site-ul FRA.
Săptămâna aceasta, Marian Oprea va participa la următoarea etapă a
Ligii de Diamant, care va avea loc joi la Roma. După cum se ştie,
triplusaltistul român a ratat prima reuniune a acestei competiţii, cea
de la Doha, de acum două săptămâni, când nu a putut face deplasarea din
cauza paşaportului provizoriu pe care nu era aplicată viza de Qatar.
La Roma va fi prezentă şi Nicoleta Grasu, la aruncarea discului.
FRA anunţă, de asemenea, că la sfârşitul acestei săptămâni, pe
stadionul Iolanda Balaş Soter, vor avea loc Campionatele Naţionale
Şcolare.