Petrescu: Cred că a fost penalti la Costache. Nici când jucăm în deplasare nu suntem arbitraţi aşa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Petrescu
Dan Petrescu

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat vineri seară, după meciul cu FC Viitorul, scor 0-0, că formaţia sa ar fi meritat să câştige şi ar fi trebuit să beneficieze de un penalti.

“După cum s-a jucat meritam să câştigăm, am avut cinci ocazii mari, ei au avut două. Cred că a fost penalti la Costache, De Nooijer l-a lovit. Nici când jucăm în deplasare nu suntem arbitraţi aşa. Sunt convins că va fi foatre greu şentru CFR să câştige campionatul anul acesta. Sistemul cu doi jucători under, programul foarte greu şi aş vrea să fim foarte atenţi la arbitraje. Nu vreau să dau vina pe Viitorul, ei au făcut ce trebuie şi e normal, vor să se califice în play-off. Astăzi a început ziua foarte rău, dimineaţa am aflat că Itu are temperatură. Nu e prima oară când se întâmplă să am problemela CFR chiar în ziua meciului. Per total cred că meritam victoria”, a spus Petrescu la posturile care transmit Liga I.

Formaţia CFR Cluj a remizat, vineri seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I, arbitrat de Radu Petrescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite