Piţurcă n-a confirmat că pleacă în Arabia Saudită, dar Reghecampf abia aşteaptă duelurile cu actualul selecţioner

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Imediat după ce presa arabă a anunţat că Victor Piţurcă va pleca de la naţională la Al Ittihad după meciul cu Finlanda, Laurenţiu Reghecampf, antrenorul lui Al Hilal, a precizat că abia aşteaptă duelurile cu viitoare formaţie a selecţionerului.

Reghecampf şi Piţurcă au fost în trecut duşmani vehemenţi, unul din motivele de ceartă dintre cei doi fiind selecţia jucătorilor stelişti la naţională pe vremea când primul era antrenorul Stelei. Între timp, Reghe a plecat în Arabia Saudită, la Al Hilal, iar conflictul pare că s-a stins.

Cei doi antrenori au, însă, şansa de a se reîntâlni în ca adversari în campionatul Arabiei Saudite, deoarece Victor Piţurcă a ajuns la un acord cu Al Ittihad, o adversară a lui Al Hilal. Perspectiva duelurilor cu actualul selecţioner îl încântă pe Reghecampf, care a contabilizat deja când va juca echipa sa împotriva viitoarei echipe a lui Piţurcă.

"Eu m-aş bucura foarte mult. Cu Al Ittihad vom juca şi în Cupa Regelui, dar şi pe 1 decembrie în campionat. Al Ittihad e un club foarte puternic. Un antrenor care vrea să facă performanţă trebuie să fie înconjurat de oameni în care are încredere, în experţi. Eu am 13 colaboratori", a declarat Reghecampf la Dolce Sport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite