Povestea legendarului fotbalist Emeric Dembróschi „omul cu statuia“: „Se opreau babele în faţa statuii mele: «Închinaţi-vă, închinaţi-vă la sfânt!»“

Se opreau babele în faţa statuii: «Închinaţi-vă, închinaţi-vă la sfânt!»

Emeric Dembróschi, „Dembo“, aşa cum este el poreclit, a fost desemnat cel mai bun jucător din echipa naţională de fotbal a României de la Campionatul Mondial din Mexic, din 1970.

Într-un interviu acordat acum câţiva ani pentru „Weekend Adevărul“, fotbalistul dezvăluie şi povestea statuii pe care urmau să i-o facă mexicanii, drept recunoştiinţă pentru evoluţiile avute în „Grupa Morţii“ de la Guadalajara. Multă vreme s-a ştiut că românul chiar are o statuie în Mexic, însă proiectul nord-americanilor nu s-a mai materializat niciodată. Şi totuşi,  Emeric Dembróschi are o statuie, în localitatea sa natală. 

Cum a fost primul contact cu naţionala de fotbal a României?

Emeric Dembróschi: Am jucat înainte câteva meciuri la lotul de tineret. Eram titular şi eram golgheter. Echipa de tineret a plecat timp de o lună într-un turneu în Africa, dar pe mine m-au lăsat acasă. Eu, care eram titular. Şi a plecat un coleg care nu a jucat niciun meci, Ene Daniel. A ajuns acolo cu pile. Toată lumea era cu pile. M-am supărat aşa de tare încât am spus că nu mă voi mai duce. Ei bine, mai târziu a venit o nouă telegramă de convocare la lot, moment în care eu am spus că nu merg. Au trecut trei zile, apoi am fost chemat în biroul preşedintelui de la Bacău, care mi-a spus că, dacă nu mă prezint la lot, putem fi suspendaţi. Atunci ne-am uitat mai atent pe telegrama primită şi am văzut că scrie „Lotul A“. Eram convocat la echipa mare şi eu de trei zile refuzam să mă prezint. Repede am făcut bagajele şi am fugit direct la Snagov. Asta a fost în 1968.

Ce a spus selecţionerul când v-a văzut că apăreţi cu trei zile întârziere?

Mi-a fost o ruşine! Era Angelo Niculescu antrenor. A venit cu mine Sătmăreanu, pe care îl ştiam. Mi-am cerut scuze şi am spus că am fost plecat în munţi şi oamenii nu au putut să dea de mine. Nu s-a supărat, m-a trimis în camera mea. Atunci a început aventura cu naţionala. Primul meci în naţională a fost cu Polonia, la Iaşi. Exact de ziua mea. Am bătut cu 1-0 şi eu am dat golul.

A urmat Mondialul din Mexic. A fost de vis?

De vis a fost calificarea la Campionatul Mondial din Mexic. Golul calificării din meciul cu Grecia l-am dat eu. Aşa a urmat Guadalajara.

Dembróschi (dreapta), în faimosul meci cu Grecia care a trimis România la Mondialul din Mexic

Culmea e că din naţională lipseau tocmai Dobrin şi Răducanu.

S-a discutat atât de mult despre acest lucru, încât nici nu ştiu dacă mai are rost să pierdem vremea. Au lipsit şi Dobrin, şi Răducanu, şi Dan Coe. Pur şi simplu nu s-au putut obişnui cu clima de acolo. Nu erau în plenitudinea forţelor. Atunci s-a format o echipă nouă care, zic eu, a făcut faţă. În meciul cu Anglia am pierdut cu 1-0, am bătut Cehoslovacia cu 2-1. Nu am dat gol, dar am fost desemnat cel mai bun jucător. Iar la final am pierdut cu Brazilia.
 

„AM JUCAT PE O TEMPERATURĂ INCREDIBILĂ“

Meciul în care l-aţi întâlnit pe marele Pelé.

Era un meci în care, dacă aveam mai mult tupeu, poate reuşeam să facem mai mult. Părerea mea este că, dacă aveam şi noi jucători pe la cluburile din Europa, cu o altfel de mentalitate, puteam să ajungem până în semifinale. Nouă ne tremurau izmenele că jucăm cu Brazilia. Am jucat la ora 12 ziua, pe o temperatură incredibilă, aerul era umed. Lor le-a plăcut. Asta s-a întâmplat şi cu Dobrin. Mergeai pe stradă şi te împedicai din picioare. Eu m-am simţit însă extraordinar. Am dat şi gol. Ne-am 

luat la harţă cu ei.
 

Golul marcat în poarta Braziliei a fost cel mai important din carieră?

Avea o importanţă pentru că era la Campionatul Mondial. Dar la fel de valoros a fost şi golul marcat cu Grecia, pentru calificare. Ca rezultat era chiar mai important acela cu Grecia.

Ce aţi primit ca premiu din partea statului pentru participarea la Mondial?

Nimic. Doar 80 de dolari diurnă. Trebuia să primim 1.800 de dolari pentru participare, din partea FIFA. Dar noi nu am văzut nimic, pentru că a luat statul banii. Aşa erau vremurile.

Este accidentarea dinaintea meciului de baraj cu Ungaria, pentru turneul final al Campionatului European, cea mai tristă amintire cu naţionala?

În mod sigur a fost unul din cele mai grele momente. După două meciuri care s-au încheiat la egalitate, la Bucureşti şi Budapesta, a urmat partida decisivă, la Belgrad. Atunci s-a întâmplat să-mi rup meniscul chiar la încălzire. Până atunci nu am avut probleme cu accidentările. Eram un tip tare. Dar atunci am plâns. Şi nu de durere, ci de necaz. Am vrut să intru să joc aşa, dar chiar nu puteam. Pentru că nu eram eu aşa sensibil, după trei săptămâni de la operaţie eram deja din nou în teren. 

"Dembo" sare la cap în meciul cu Anglia de la Mondialul din Mexic
 

“Eram convocat la echipa mare şi eu de trei zile refuzam să mă prezint. Repede am făcut bagajele şi am fugit direct la Snagov. Asta a fost  în 1968“

A circulat mulţi ani o legendă cum că aţi fi avut o statuie la Guadalajara. S-a dovedit că nu este nimic adevărat. Cum s-a împrăştiat acest zvon?

Statuia trebuia să fie pe aşa-zisa „Alee a fotbalului“. Era un proiect al mexicanilor, cu 16 statui care ar fi urmat să stea lângă stadionul „Azteca“. În 1972 trebuia să se facă un meci amical între cei mai buni 16 de la Mondial şi o echipă a lumii, iar atunci să se inaugureze şi aleea cu busturile jucătorilor. Dar până la urmă a fost anulat meciul. Nici nu ştiu din ce cauză. A rămas o legendă că sunt omul cu statuia la Guadalajara. Unii chiar credeau că am statuie. Oricum, după ce am fost desemnat cel mai bun jucător român din Mexic, în acel an, în România, nu am fost nici măcar printre primii zece jucători la finalul anului. Chiar dacă şi în campionatul intern am dat gol după gol. Asta a fost o altă mare dezamăgire a mea. Toată presa internaţională m-a văzut cel mai bun jucător din echipa României, numai pentru presa sportivă din România nu existam. Un singur ziarist mi-a dat calificativul de cel mai bun.

Dar iată că, după mulţiani, aţi devenit totuşi omul cu statuie.
 

Asta aşa e. Am statuie la Câmpulung de la Tisa, unde m-au făcut şi cetăţean de onoare. În fiecare an, în luna septembrie, există un turneu de fotbal intitulat „Cupa Emeric Dembróschi“, de Ziua Câmpulungului. Sunt invitat în fiecare an. Îmi place statuia. Este realizată de sculptorul Ştefan Balazs, care a realizat o serie de monumente şi în Timişoara, printre care şi troiţa de la Catedrală.

Dembróschi, în faţa statuii sale din Câmpulung de la Tisa

Cum văd localnicii prezenţa acestei statui?

La început, statuia a fost în faţa bisericii. Acum au mutat-o lângă sala de sport, care îmi poartă numele. Când a fost vizavi de biserică, povestea un prieten de-al meu că a văzut două babe care s-au oprit în faţa statuii şi se închinau. Prietenul le-a spus: „Închinaţi-vă, închinaţi-vă la sfânt!“. Eu am şi dorit să fie mutată statuia de acolo.