Prăbuşirea unui colos: motivele pentru care fotbalul italian a ratat calificarea la Cupa Mondială din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Italia

Cândva o forţă în lumea sportului-rege, Italia a ajuns în cel mai dureros moment din ultimii 60 de ani. Există însă explicaţii pentru această cădere.

Pe măsură ce a prins contur posibila absenţă a Italiei de la CM 2018, mulţi s-au întrebat cine e, totuşi, omul care poate conduce echipa spre un astfel de dezastru? 

Şi, pentru mulţi, surpriza a fost şi mai mare, după ce au parcurs CV-ul selecţionerului Gian Piero Ventura. Numit în funcţie după Euro 2016, după plecarea lui Antonio Conte, omul care a „îngropat“ naţionala Italiei n-are niciun trofeu în CV în peste 40 de ani de antrenorat! Cea mai mare parte a carierei a petrecut-o la cluburi de ligi inferioare, precum Entella, Spezia, Centese sau Pistoiese. Iar ca jucător a fost un anonim, de Serie C şi Serie D.

Înainte de a fi instalat pe banca Italiei, Ventura a petrecut cinci ani la Torino, între 2011 şi 2016, grupare pe care a stabilizat-o şi a adus-o în cupele europene. Chiar şi aşa, alegerea sa, în condiţiile în care, de exemplu, Roberto Mancini şi-a anunţat disponibilitatea, a fost printre cele mai proaste soluţii posibile.

Ventura n-a avut nici măcar decenţa de a-şi anunţa plecarea după returul cu Suedia şi ratarea calificării, spunând că, mai întâi, trebuie să aibă o discuţie cu şeful federaţiei. Cu siguranţă însă, va fi înlocuit din funcţie.

De la Totti şi Inzaghi la Parolo şi Gabbiadini

Italia a comis o „sinucidere“ fotbalistică, numind un antrenor slab peste un lot slab. Fiindcă acesta e adevărul, atunci când parcurgem numele care compun acum naţionala Italiei. De la coloşi ai fotbalului, precum Maldini, Totti, Pirlo sau Inzaghi, Squaddra azzurra a ajuns la Parolo, El Shaarawy şi Gabbiadini.

Iar această lipsă de valoare s-a văzut la CM 2010 şi CM 2014, atunci când italienii au fost eliminaţi de fiecare dată în faza grupelor. Şi opinia generală a fost că şi la Euro 2016, când Italia s-a oprit în sferturi, doar geniul lui Conte a reuşit să obţină o astfel de performanţă cu un grup slab valoric. 

Lipsa jucătorilor tineri şi de calitate a fost, probabil, şi motivul principal pentru care Italia a fost nevoită să mizeze până la final pe jucătorii cu experienţă, având şapte titulari trecuţi de 30 de ani (patru dintre ei aveau chiar 33 sau mai mult!) în meciul tur cu Suedia!

Au contat şi micile ghinioane

Ca şi cum numirea unui antrenor nepotrivit şi lipsa de valoare la nivelul lotului n-au fost de ajuns, Italia a fost lovită şi de o serie de ghinioane.

În primul rând, a picat în grupă de calificare cu Spania, cel mai dificil adversar posibil dintre capii de serie, în condiţiile în care existau alternativele România şi Ţara Galilor. Apoi, la tragerea la sorţi pentru play-off, din nou, Italia a avut ghinionul de a nimeri alături de cea mai puternică formaţie care n-a fost cap de serie: Suedia.

Iar în „dubla“ de la Solna şi Milano, deciziile importante au mers împotriva Squadrei azzurra. În tur, Toivonen a scăpat de eliminare chiar în primul minut, apoi şutul lui Johansson a fost deviat în poartă pentru singurul gol al meciului, iar în retur, în minutul 7, italienilor le-a fost refuzat un penalty clar ca lumina zilei. Ce-i drept, ulterior, nici suedezii n-au primit două lovituri de 11 metri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite