Prea mici pentru un meci atât de mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala masculină de handbal a României a fost învinsă la Bucureşti, cu 32-28 (12-10), de Rusia, în prima manşă a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2011.Extrem de optimişti înaintea meciului cu Rusia, românii au simţit pe propria piele ce înseamnă să joci cu o fostă campioană a lumii.

Tricolorii au cedat extrem de clar pe propriul teren şi mai au doar şanse teoretice de a se califica la Mondiale. În ciuda atmosferei de saună din sala Polivalentă, românii au început bine meciul. Au condus de câteva ori la o diferenţă de un gol şi au visat frumos.

Totul s-a năruit, însă, după doar 15 minute, când tăvălugul ex-sovietic şi-a intrat în atribuţii. Nici măcar încurajările suporterilor nu i-au putut trezi pe „tricolori", care, cu timpul, s-au transformat doar în nişte simpli sparring-partneri.

Rarele ieşiri la rampă ale lui Jurcă, Ghionea sau Csepregi nu au fost decât încercări palide şi nereuşite de revenire în joc. La pauză, selecţionerul Vasile Stângă a încercat să schimbe ceva dar adversarii au fost mult prea puternici. Scheme simple şi directe, acesta a fost secretul unei victorii pe care ruşii au obţinut-o fără a da senzaţia că s-au întrebuinţat serios pentru ea.

Cele două goluri marcate pe final ne-au mai salvat ceva din imaginea şifonată. „Băieţii au fost sufocaţi, probabil că sala ne-a omorât, a fost o căldură infernală. Rusia e o echipă experimentată, o echipă care ştie jocul. Nu ne-au surprins, dar au jucători adevăraţi", a declarat, supărat dar realist, la finalul meciului, antrenorul Vasile Stângă. Acesta spune că în retur băieţii săi vor juca la risc, „pentru că nu avem nimic de pierdut".

Returul va avea loc sâmbătă, 19 iunie, la Moscova. Învingătoarea dublei manşe se va califica la turneul final al Campionatului Mondial care va avea loc în 2011, în Suedia. La cea mai importantă competiţie handbalistică a handbalului masculin vor participa în total 24 de echipe. Dintre acestea, cinci sunt deja calificate: Franţa - campioană mondială en-titre, Suedia - naţiune organizatoare, Croaţia, Islanda şi Polonia, primele trei clasate la Europenele din 2010. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite