Preliminarii CM-2022: Danemarca s-a calificat la turneul final. Anglia, remiză cu Ungaria, scor 1-1. Ronaldo, autorul unui hattrick

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Profimedia
FOTO: Profimedia

În această seară s-au jucat restul partidelor din runda a opta a preliminariilor pentru Cupa Mondială.  Danemarca a reuşit calificarea la turneul final al Campionatului Mondial, iar Cristiano Ronaldo a ajuns la 115 goluri pentru Portugalia. Meciurile Anglia-Ungaria şi Albania-Polonia au fost marcate de incidente provocate de suporteri.

La cea de-a 182-a apariţie în tricoul primei reprezentative, Cristiano Ronaldo a făcut spectacol din nou pentru Portugalia. A evoluat tot meciul şi a reuşit un hat-trick în victoria clară cu Luxemburg, scor 5-0. 

Seara incidentelor în preliminariile CM 2022

Anglia - Ungaria (1-1 în minutul 75) s-a lăsat din nou cu incidente. Suporterii maghiari au sărit la bătaie în tribunele Wembley, iar poliţia britanică a părut depăşită la meciul din preliminariile Campionatului Mondial. Evenimentele reprobabile s-au petrecut chiar în startul meciului.

De asemenea, meciul dintre Albania şi Polonia a fost oprit pentru 20 de minute, după ce suporterii au aruncat cu obiecte din tribune în jucătorii polonezi. Fanaticii suporteri albanezi, recunoscuţi şi pentru alte incidente provocate de-a lungul timpului, le-au făcut viaţa un calvar polonezilor. Totul a escaladat în minutul 77, după ce Swiderski a deschis scorul pentru naţionala lui Robert Lewandowski. Confruntarea dintre Albania şi Polonia, contând tot în Grupa I, s-a încheiat 0-1.

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022:

Grupa A

Portugalia - Luxemburg  5-0

Au marcat: C. Ronaldo '8, '13 (ambele penalti), '87, Fernandes '18, Palhinha '69

Serbia - Azerbaidjan  3-1

Au marcat: Vlahovici '30 (penalti), '53, Tadici '83 (penalti) / Mahmudov '45+2

Grupa B

Kosovo - Georgia  1-2

Au marcat: Murigi '45 (penalti) / Okriashvili  '18, Davitaşvili '82

Suedia - Grecia  2-0

Au marcat: Forsberg '59 (penalti), Isak '69

Grupa C

Bulgaria - Irlanda de Nord  2-1

Au marcat: Nedelev '53, '63 / Washington '35

Lituania - Elveţia 0-4

Au marcat: Embolo '31, '45, Steffen '42, Gavranovici '90+4

Grupa D

Kazahstan - Finlanda  0-2

A marcat: Pukki '45, '48

Ucraina - Bosnia Herţegovina  1-1

Au marcat: Iarmolenko '15 / Ahmedhodzici '77

Grupa F

Danemarca - Austria  1-0

A marcat: Daehle '53

Insulele Feroe - Scoţia  0-1

A marcat: Dykes '86

Israel - Moldova  2-1

Au marcat: Zahavi '28, Dabbur '49 / Nicolaescu '90+5

Grupa I

Albania - Polonia  0-1

A marcat: Swiderski '77

Anglia - Ungaria  1-1

Au marcat: Stones '37/Sallai '24

San Marino - Andorra 0-3

Au marcat: Pujol '10, Moreno '53, Fernandez '89.

Campionatul Mondial din 2022 va fi găzduit de Qatar, în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie. La acest turneu final vor participa 32 de echipe naţionale, dintre care 13 vor fi din Europa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite