Sport

articolul anterior articolul urmator

Preşedintele Serbiei, despre conspiraţii, prim-ministrul Australiei, despre lege

2
16 Jan 2022 11:38:45
Autor: Nicolae Ion
Scott Morrison
Scott Morrison

Discursurile politicienilor din cele două ţări, Serbia şi Australia, par ca ulei şi apa, nu au niciun punct de conciliere. Şeful statului balcanic nu a spus niciun cuvânt despre faptul că Djokovici a minţit de cel puţin două ori legat de încercarea de a intra în Australia şi nici despre faptul că favoritul său a încălcat legile de carantinare ale propriei ţări.

"Tribunalul Federal din Australia a decis în unanimitate să respingă cererea domnului Novak Djokovici de revizuire judiciară care urmărea să conteste decizia ministrului imigrării de a-i anula viza. Această decizie de anulare a fost luată din motive de sănătate, siguranţă şi ordine, pe motiv că era în interesul public să se facă acest lucru. Salut decizia de a ne menţine graniţele puternice şi de a păstra australienii în siguranţă. După cum am spus vineri, australienii au făcut multe sacrificii în timpul acestei pandemii şi se aşteaptă pe bună dreptate ca rezultatul acestor sacrificii să fie protejat. În timpul pandemiei, împreună am atins una dintre cele mai scăzute rate de deces, avem una dintre cele mai puternice economii şi cele mai mari rate de vaccinare din lume. Graniţele puternice sunt fundamentale pentru modul de viaţă australian, la fel ca statul de drept. Guvernul nostru a înţeles întotdeauna acest lucru şi a fost pregătit să ia deciziile şi acţiunile necesare pentru a proteja integritatea frontierelor noastre. Mulţumesc Curţii pentru atenţia promptă acordată acestor probleme şi mulţumesc tuturor tuturor celor implicaţi pentru răbdare în rezolvarea acestei probleme. Acum este timpul să începem Australian Open şi să ne bucurăm din nou de tenis", a declarat premierul Scott Morrison.
"Cei care cred că au luat această decizie în baza unor principii au arătat că nu au principii. Au maltratat un tenismen timp de zece zile pentru a-l anunţa în ultimul moment despre o decizie care era luată de la început. Novak a fost hărţuit, a fost o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva unei persoane şi a ţării noastre. Prin Novak, au vrut să arate cum funcţionează ordinea mondială", a subliniat Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei, citat de blic.rs.
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

gyll
16.01.2022, 11:55:06

Iată că la vecini circul, mincinua și dezinformarea continuă la cel mai înalt nivel.

+2 (4 voturi)
J0369 Wolf
16.01.2022, 11:58:17

Alt creier fracturat..Nole știa din decembrie anul trecut ,înainte de a se îmbolnăvi,ca "trecerea prin boala" nu garantează prezenta la turneu, a fost una din ultimile notificări făcute organizatorilor de către ministrul federal al sănătății și care cu siguranta a fost transmis și participanților.. deci nu are nici o scuza...de asta Președintele sarb ,poate concura cu Nole la imaginea de pe borcanul de zacusca ...

+1 (3 voturi)
Modifică Setările