Preţul aurului: 22 de ani de muncă! De ce trebuie să ne mândrim cu Bianca Ghelber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Ghelber (32 de ani), alături de fiica ei de 7 ani, Victoria. FOTO: Comitetul Olimpic şi Sportiv Român / Facebook
Bianca Ghelber (32 de ani), alături de fiica ei de 7 ani, Victoria. FOTO: Comitetul Olimpic şi Sportiv Român / Facebook

Miercuri, aproape de miezul nopţii, sportiva născută la Roman a dat lovitura în proba de aruncarea ciocanului, câştigând locul 1. Într-un târziu, ştirea a ajuns pe site-urile româneşti, fără să fie însă viralizată la fel ca cele de după finalele lui Popovici.

Asta în ciuda faptului că performanţa Biancăi a fost una formidabilă pentru atletismul românesc. Iată de ce:

*Ghelber e prima noastră campioană europeană la atletism după 2002, când Ionela Tîrlea a câştigat, tot la Munchen, titlul european la 400 metri garduri.

*Până la performanţa Biancăi, ultima şi singura campioană europeană la aruncarea ciocanului pentru România era Mihaela Melinte (47 de ani). Care a cucerit aurul în această probă, 1998. Melinte e antrenoarea Biancăi şi a fost în tribune, la Munchen, urmărind succesul elevei sale cu lacrimi în ochi.

*Până la medalia câştigată acum de Ghelber, ultimele clasări pe podium pentru delegaţia României la Europenele de atletism au fost în 2010, la Barcelona. Prin Marian Oprea (triplusalt) şi Nicoleta Grasu (aruncarea discului). Amândoi au câştigat argintul.

6  e locul pe care s-a clasat Bianca Ghelber la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2021, cu o aruncare de 74,18 metri.      

Podiumul European la aruncarea ciocanului

1. Bianca Ghelber (România) – 72,72 de metri

2. Ewa Różańska (Polonia) – 72,12

3. Sara Fantini (Italia) – 71,58

Am 22 de ani de sport şi e prima mea medalie la seniori. Am muncit mult, mult pentru ea. Muncă şi dăruire. Am fost plecată atât de mult timp de lângă familie, plus multe alte sacrificii... Dar Dumnezeu m-a ajutat. Eu sper să fiu bine până la Paris (n.r. – Jocurile Olimpice de la Paris, în 2024) şi acolo să fiu cea mai puternică şi să-mi îndeplinesc visul. Bianca Ghelber campioană europeană la aruncarea ciocanului  
Bianca Ghelber

Bianca Florentina Ghelber

*2005 – Aur la Campionatul Mondial U-18

*2006 – Aur la Campionatul Mondial U-20

*2006 – Aur la Campionatul Mondial U-18

*2007 – Aur la Campionatul European U-20

*2008 – Aur la Campionatul Mondial U-20

*2011 – Aur la Campionatul European de Tineret (U-23)

*2009 – Argint la Jocurile Francofoniei

*2011 – Argint la Universiada din Shenzhen

*2013 – Argint la Unversiada din Kazan

*2013 – Argint la Jocurile Francofoniei

*2017 – Aur la Jocurile Francofoniei

*2022 – Aur la Campionatele Europene de atletism

CITEŞTE ŞI:

Jurnalism de calitate: Text superb după aurul Biancăi Ghelber, la aruncarea ciocanului

Bianca Ghelber, superbă: A sărbătorit aurul european cu steagul României într-un mod spectaculos VIDEO

Bucurie în stare pură: Antrenoarea Biancăi Ghelber, copleşită de lacrimi după aurul elevei sale VIDEO

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite