Primul medic care spune când poate fi ţinută pandemia sub control: „Trebuie să se întâmple 3 zile la rând!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deocamdată, sunt două arme principale în lupta cu coronavirusul. În primul rând, populaţia e îndemnată să stea în case, în timp ce autorităţile fac tot mai multe teste pentru a-i identifica pe cei bolnavi.

România va fi în stare de urgenţă până la 16 aprilie, însă, având în vedere că mulţi susţin că vârful pandemiei va fi atins abia după această dată, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, aproape sigur perioada de izolare socială se va prelungi.

Totuşi, o întrebare la care, deocamdată,  nimeni n-a îndrăznit să dea un răspuns e următoarea: Cât timp pot fi ţinuţi oamenii în case? Pentru că, realist vorbind, dacă acum au fost multe cazuri în care oamenii, unii din inconştienţă, alţii din necesitate, şi-au părăsit domiciliul, odată cu prelungirea stării de urgenţă va fi tot mai greu să ţii lumea în case. Mai ales că, la un moment dat, vor apărea şi probleme legate de depresie despre care au început să avertizeze, tot mai des, psihologii.

În acest context, o părere formulată de Pompiliu Popescu pentru „Gazeta Sporturilor“ ne oferă un posibil răspuns despre momentul în care am putea înregistra o primă victorie, chiar şi una mică, în lupta cu pandemia. Întrebat despre coronavirus şi momentul în care situaţia răspândirii poate fi ţinută sub control, fostul medic al naţionalei de fotbal a oferit câteva declaraţii de luat în seamă.

Ce a spus Pompiliu Popescu?

*Din păcate, până nu vor fi măcar trei zile la rând cu temperatura de minimum 25 de grade n-o să avem o reducere a epidemiei.

*Coronavirusul e mai periculos decât alte virusuri gripale care au circulat fiindcă se transmite foarte rapid. O problemă o constituie şi perioada de replicare mare, de la două zile la două săptămâni. Asta înseamnă că un om care poartă virusul şi nu are simptome se poate întâlni în două săptămâni cu zeci de persoane cărora să-l transmită.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite