Propunerea Institutului Sportiv Roman pentru o strategie naţională de includere a activităţilor de mişcare în transformarea societăţii româneşti

Moştenită dintr-o viziune anterioară anului 1989, viziunea asupra sportului nu a urmărit adaptarea la o bază socială şi economică care a suferit mutaţii majore. Privită numai ca posibilitate de afirmare externă a valorii/vigorii poporului român, cu o politică de asigurare a „tuturor condiţiilor” pentru sportului de performanţă, mişcare sportivă oficială din România a trăit cu începere din 1990 până în prezent un declin constant.

Legea 69/2000, a adus modificări semnificative între care recunoaşterea federaţiilor sportive ca structuri de drept privat şi de utilitate publică precum şi măsuri de stimulare a sportivilor de performanţă (pensia viageră, reducerea de frecvenţă etc.)

În timp, unele dintre acestea s-au dovedit a genera efecte negative atât în obţinerea de performanţe (pensie viageră la gimnaste la vârste în care ar mai fi putut concura) cât şi în asigurarea sportului şi educaţiei fizice cu cadre bine pregătite şi reintegrarea socială de succes (reducerea de frecvenţă).

Reducerea numărului de copii/elevi cuprinşi în şcolile sportive, cluburile sportive şcolare de la aproximativ 140 000 în 1990 la aproximativ 12 500 în 2016, acuzată de sportul de performanţă are cauze legate de apariţia unor alternative de petrecere a timpului liber (telefonul mobil, Tableta, televizor) dar şi, mai ales, a unei alterări generale a culturii pentru mişcare la nivel naţional ca creerii, la nivelul învăţământului preuniversitar a unei respingeri faţă de investiţia în sport (cluburi sportive) cât şi în diminuarea numărului de ore de educaţie fizică. La acest curs a contribuit şi mentalitatea conform căreia şcoala ar fi fost responsabilă cu selectarea viitorilor sportivi de performanţă.

Din aceste motive, care nu sunt singulare, propunem o altă viziune, la nivel naţional, faţă de de mişcare ca factor de asigurare a sănătăţii fizice, morale, sociale şi economice pe termen mediu şi lung pentru majoritatea populaţiei României.

Propunem, în consecinţă, o viziune strategică asupra mişcării pentru o viaţă activă[1]^* ca factor activ de transformare a societăţii româneşti într-o societate puternica, cu oameni încrezători în forţele lor, în capacitatea lor de adaptare, responsabili, deschişi spre cooperare şi antreprenoriat activ

Viziune:

Crearea unei culturi pentru o viaţă activă, la nivel naţional, poate răspunde unor necesităţi de transformare a României astfel încât să creeze bazele unor modificări atitudinale ca pentru dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung.

Creşterea activităţii fizice la nivel individual poate contribui la modificare semnificativă în bine a sănătăţii fizice şi mentale a naţiunii, la reducerea mortalităţii, creşterea capacităţii de muncă şi la creşterea speranţei de viaţă. Ea poate micşora cheltuielile pentru asigurarea sănătăţii reorientând fondurile spre tratarea cazurilor grave cu metode de ultimă oră şi diminuează cheltuielile pentru serviciile de asistenţă socială. Utilizarea pe scară largă a mersului cu bicicleta sau a mersului pe jos poate reduce costurile de transport atât la nivel individual cât şi local şi poate aduce importante beneficii în păstrarea calităţii mediului. Alte beneficii potenţiale legate de activitatea fizică includ obţinerea de abilităţi sociale ca leadeship-ul, cooperarea şi lucrul în echipă, o eficienţă crescută de acţiune, o micşorare a utilizării drogurilor şi o diminuare a  activităţilor antisociale.[2]

Misiune

Misiunea principală a „Mişcării pentru o viaţă activă” este transformarea culturii pentru mişcare la nivel naţional astfel încât majoritatea populaţiei să conştientizeze şi să realizeze cel puţin 60 minute de mişcare pe zi.[3]

Obiective

• Conştientizarea la nivel organizaţional şi individual asupra efectelor benefice ale unei vieţi active.
• Crearea unei culturi pentru o viaţă activă pornind de la nivel local.
• Asigurarea, prin efort local şi central, a condiţiilor de practicare a unor diversificate forme de mişcare pentru o viaţă activă.
• Crearea unui sistem de practicare a sporturilor, prin competiţii la  nivel local, judeţean şi regional.[4]
• Asigurarea formării de cadre competente pentru un sport autofinanţat în cât mai mare măsură (marketing, atragere de fonduri) şi a unei viziuni în care finanţarea sportului, la toate nivelurile să nu mai fie aşteptată integral de la bugetul de stat.
• Atragerea, prin mijloace stimulative, a marilor contribuabili la bugetul de stat pentru contribuţia la dezvoltarea sporturilor la toate nivelurile sale.
• Asigurarea unor modificări legislative care să asigure sportivilor de performanţă parcurgerea integrală a programelor şcolare fie prin organizarea unor cicluri de învăţământ (primar, gimnazial, liceal sau academic) pe o durată mai mare dar cu prezenţă la toate orele şi cu exigenţă normală, fie, în aceleaşi condiţii de exigenţă, asigurarea unui sistem de e-learning cu o activitate prezenţială la cel puţin 20% din conţinutul programei.
• Finanţarea federaţiilor funcţie de numărul de practicanţi verificabili şi a cotei de cofinanţare a propriei activităţii (se stimulează astfel atragerea de fonduri extrabugetare şi atragerea de practicanţi ca şi a contribuţiei cluburilor la finanţarea federaţiilor şi nu invers cum se practică astăzi).  

Mijloace

• Legislative
• Administrative.
• Educative
• Financiare  

Măsuri

          Măsurile ce vor trebui luate se înscriu în două direcţii:

• Asigurarea resurselor umane ale prezentului concomitent cu controlul foarte riguros al cheltuirii fondurilor şi al eficienţei acestui efort bugetar. Acest aspect se va transforma gradual în alt mecanism de susţinere pe măsura obţinerii rezultatelor din lansarea şi continuarea celei de a doua direcţii.
• Trecerea, tot graduală, la finanţare preponderent din resurse private, legarea finanţării de numărul de practicanţi (plătitori) posibil de verificat.
• Dezvoltarea susţinerii sportivilor din resursele locale (comunale, orăşeneşti, judeţene –integral până în faza desfăşurării competiţiilor naţionale şi parţial în faza reprezentării internaţionale ca membru al loturilor reprezentative).
• Urmărirea prin INS a evoluţiei maladiilor cardiace, a obezităţii, a bolilor cu etiologie metabolică, a violenţei şi infracţionalităţii de toate felurile, a ratei implicării în antreprenoriat şi voluntariat a tineretului.
• Implicarea sistemelor de asigurări de viaţă şi sănătate în oferirea unor facilităţi financiare pentru cei care respectă programul de 60  de minute de mişcare pe zi cu asigurarea unui sistem de control individual al efortului zilnic. (crearea unor programe pentru smartphone-uri care să comunice periodic agenţiei de asigurări volumul efortului realizat)
• Schimbarea modalităţilor de desfăşurare a orelor de educaţie fizică în timpul şcolarizării cu accent pe atractivitate, dispariţia criteriilor de ierarhizare şi a notei şi înlocuirea cu grija pentru parcurgerea, cu intensităţile accesibile individual, a unui curriculum de mişcare care să asigure dezvoltarea fizică şi relaţională normală (o distanţă medie parcursă zilnic –alergare/mers – un număr de sărituri, un număr de aruncări şi un timp de lucru în colectiv pentru dezvoltarea abilităţilor de relaţionare într-un spaţiu fizic – jocuri de mişcare)[5]

[1] Folosim aici expresia „mişcare pentru sănătate” în locul termenilor Sport şi Educaţie Fizică uzaţi moral în folosirea excesivă şi nelegată de scopul lor social.

[2]  Start Active, Stay Active - A report on physical activity for health from the four home countries’ Chief Medical Officers, pag. 9.

[3] O ţintă îndrăzneaţă, greu de atins, dar cu efecte foarte rapide ar putea fi : 80% din populaţia cuprinşi între 2 şi 80 de ani!

[4] Sportul competiţional la aceste nivele trebuie susţinut de la bugetele locale şi de la participanţi astfel încât să stimuleze apartenenţa la comunitate şi prin promovarea la competiţii cu extindere geografică mai mare să asigure şi o ma ridicată conexiune a sportivilor cu comunităţile în care trăiesc. Până la nivelul de campionat naţional, pregătirea şi asigurarea participării trebuie să revină comunităţii reprezentate şi nu bugetului central care va avea rolul susţinerii reprezentării internaţionale.

[5] Notă:

În condiţiile în care se doreşte crearea unei strategii pentru un mod de viaţă sănătos este de dorit ca acest lucru să fie făcut de entităţi (persoane, federaţii, cluburi, ministere) cu interese în perpetuarea sistemului actual şi în modul de repartizare a fondurilor guvernamentale. În caz contrar, aşa cum a demonstrat-o experienţa ultimilor zece ani, modificările vor fi minore, iar degradarea sportului va fi însoţită de o degradare complexă la nivel social.

Includerea dezideratelor pentru un popor cu un stil de viaţă activă în proiectul de ţară.

Altfel, din încercare de apărare a situaţiei de acum, fiecare dintre actanţi va urmări maximizarea avantajelor proprii şi minimizarea pierderilor rezultând o mixtură între o strategie de ţară eficientă sau continuarea mecanismelor şi gândirii anterioare anului 1989.