Putin e gata de Mondiale: Preşedintele Rusiei şi-a ales echipa favorită de la turneul final. „Are şanse la trofeu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Putin se pricepe la fotbal, dovadă şi analiza pe care a făcut-o, atunci când a fost întrebat cu ce naţională ţine, în afară de cea a Rusiei.

Cupa Mondială bate la uşa, meciul de deschidere fiind programat pentru astăzi, atunci când Rusia întâlneşte Arabia Saudită.

E al treilea mare eveniment sportiv care ajunge în ultimii ani în Rusia, după Jocurile Olimpice de Iarnă în 2014 şi Cupa Confederaţiilor în 2017. „Vinovatul“ principal pentru că Rusia a primit găzduirea acestor evenimente e, cu siguranţă, Vladimir Putin, unul dintre cei mai influenţi oameni de pe această planetă.

Putin nu urmăreşte însă Mondialul din acest an doar ca pe un mijloc de propagandă pentru Rusia, ci dă semne că se şi pricepe la fotbal. Potrivit Telekom Sport, el şi-a ales formaţia favorită la turneul final şi a explicat destul de bine de ce simpatizează cu această naţională.

Ce a spus Putin?

*Aproape toate echipele au câţiva jucători extraordinari, iar unele se bazează pe cei mai buni din lume, însă Spania are jucători buni pe toate poziţiile. De aceea, n-a pierdut niciun meci în calificări şi vine neînvinsă la turneul final.

*Modul în care Spania a jucat la Mondialul din Africa de Sud a fost, pur şi simplu, măiestuos. N-au putut repeta asta în Brazilia, dar acum au revenit la nivelul din 2010 şi, de aceea, e una din marile favorite.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite