Răbdare şi tutun, Rapid!

Aud veşti îngrijorătoare dinspre Giuleşti: se pare că există o ruptură între suporteri, o parte dintre aceştia dorind cu orice preţ boicotarea ”barajului” cu Chiajna. Se pare că unii şi-au pus chiar în minte să taie cauciucurile de la autocarul echipei, pentru a zădărnici prezenţa acesteia la meci. Sper să fie doar zvonuri, dar nişte precizări ar fi necesare.

În primul rând, reacţia suporterilor care au protestat deschis faţă de soluţia FRF reprezintă un gest de demnitate, unul dintre multele pe care rapidiştii le-au făcut de-a lungul anilor, chiar în vremuri extrem de grele. De pildă, în vara lui 1987, când un întreg stadion striga ”Cămătaru Rodion, nu iei gheată, iei şoşon” şi ”UEFA unde eşti, să vezi circul din Giuleşti?”. Era un gest de frondă, cu care ”regimul” ( cel puţin în latura lui fotbalistică)  nu se mai confruntase. Auzi, să chemi Europa în România lui Ceauşescu!

Pe vremea aceea, pe stadioanele din ţară se aplauda la scenă deschisă baletul de hipopotam al lui Cămătaru, de care fundaşii adverşi nu mai ştiau cum să se ferească. Poporul părea că se bucură că echipa lor ”bătea” Dinamo cu 5-4, în timp ce pentru ”câinii” Miliţiei şi ai Securităţii marca doar ”golgheterul”. Doar tribuna tumultoasă Rapidului a refuzat umilinţa. Dar cum să arestezi pe loc 20.000 de oameni pe Giuleşti? Cu neputinţă.

Revenind la zilele noastre, ”barajul” reprezintă o decizie halucinantă. Oamenii aceia de la FRF au fost chemaţi să aleagă: ori procesul de licenţiere rămâne valabil, iar Rapidul merge în Liga a II-a, ori licenţierea nu mai e relevantă – mai erau şi alţii care nu o meritau, dar au primit-o - şi atunci operează criteriul sportiv. Una din două - şi ambele variante aveau justificările lor. Dar să amesteci lucrurile denotă, să-mi fie cu iertare, nu doar desconsiderarea oricărui spirit de competiţie, ci şi o ţâră de puţinătate mintală. ”Barajul” este un circ decis de nişte indivizi care, de fapt, cu asta se şi ocupă, de nişte personaje sinistre, lipsite de orice urmă de credibilitate.

Dar putem să nu-l jucăm? Ei bine, în circul acesta generalizat n-ai ce face, trebuie să te prinzi. Să nu uităm că în fotbalul de la noi există trei regulamente: zăhărelul pentru Steaua şi Dinamo, biciul şi zăhărelul  pentru ceilalţi şi biciul pentru Rapid. Ne putem permite asta, în acest moment? Nu, pur şi simplu fiindcă cei cărora le-ar fi fost adresat gestul de demnitate n-ar fi priceput nimic din el – n-au cum.

Este acest ”baraj” un abuz comis de Rapid? Nici vorbă. Abuzuri au făcut aceia care şi-au intimidat adversarii arestându-le jucătorii înainte de meciurile directe, care au mobilizat în slujba victoriei organele de partid şi de securitate, care au transferat jucători prin încorporarea lor în structurile militarizate şi represive, care au manipulat valize cu bani prin tribunele oficiale, care au sucit minţile jucătorilor adverşi promiţându-le transferuri bănoase chiar înainte de meciurile directe, care şi-au format echipe-satelit. Acestea sunt abuzurile care au distrus fotbalul de la noi şi împotriva cărora rapidismul, sub orice formă a lui, s-a bătut întotdeauna.

E clar, ”barajul” nu-i cel mai bun şi mai frumos lucru care ni se întâmplă. Trebuie însă jucat, iar suporterii să fie alături de echipă. Dar nu e cazul să urlăm de entuziasm în caz de victorie şi nici să ne smulgem părul din cap la înfrângere.

Altele sunt acum scopurile noastre: să construim un club pe principii curate şi moderne, un club deschis căre suporterii săi şi de care să fim cu toţii mândri. Iar pentru asta trebuie să tragem toţi în aceeaşi direcţie – echipă, suporteri, conducători.  Că vom începe din prima ligă sau din a doua e doar un amănunt de ordin tehnic.

Rapid are acum patroni noi. Personal, nu mă entuziasmez din nimic, dar această veste este oricum infinit mai bună decât prezenţa lui George Copos. În definitiv, managementul lui ne-a adus în situaţia umilitoare a ”barajului” şi nu FRF sau Liga, de la care oricum n-avem aşteptări.

Cel puţin, în noua situaţie, orice evoluţie pentru Rapid – dar orice evoluţie! – este posibilă. Depinde şi de suporteri ca lucrurile să meargă în direcţia bună. Să abordăm ”barajul” cu calm, apoi vom şti ce avem de făcut. Nu va fi simplu. Fiindcă noi nu avem doar adversari, pe care îi respectăm şi fără de care ideea de competiţie n-ar exista. Noi avem şi duşmani care ne doresc dispariţia. Putem răzbi numai dacă suntem uniţi şi puţin mai inteligenţi decât ei.

Ultima condiţie este oricum îndeplinită. Altfel, n-am fi fost aici, ci în alte părţi şi ne-am fi bucurat şi noi ca proştii de victorii venite de-a gata. Hai să fim şi uniţi!