Rădoi, prezentat oficial la Craiova: Primele declaraţii ale noului antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
radoi

Fostul selecţioner, Mirel Rădoi, a preluat, marţi, conducerea tehnică a echipei CS U Craiova, el fiind prezentat oficial într-o conferinţă de presă.

“Nu o să auziţi cuvinte măreţe de la mine, pentru că sunt venit să muncesc în primul rând, să rezolvăm problemele care sunt. Dacă n-ar fi fost probleme n-aş fi fost în faţa dumneavoastră şi probabil Balint ar fi rămas. Nu putem să promitem ceva ce nu putem avea în mână. Performanţele nu pot fi făcute decât dacă luăm fiecare meci în parte. Cel mai important meci pentru noi este meciul de joi. Pot să spun că este un vis împlinit. Mi-am dorit din momentul în care am început să antrenez că aş vrea la unele cluburi. N-aş vrea să se speculeze că partea financiară ar conta mai mult sau mai puţin. Condiţiile sunt altele şi au fost acceptate şi de o parte şi de cealaltă”, a declarat Rădoi.

“Nu mai aveam răbdare să stau acasă. Sunt nerăbdător să încep această muncă zi de zi”, a adăugat el.

Rădoi îi succede la gruparea olteană lui Laszlo Balint, de care Universitatea Craiova s-a despărţit în urmă cu câteva ore.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite