Răducan, demis de instanţă de la Pandurii. A condus ilegal clubul gorjean!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproape un an de când sindicatele miniere au contestat calitatea de preşedinte a lui Narcis Răducan la Pandurii Târgu-Jiu, instanţa a pronunţat un verdict care este favorabil Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia. Răducan şi-a reziliat azi contractul cu gorjenii.

Judecătorii au constatat că Răducan nu putea fi membru în Consiliul de Administraţie, implicit preşedinte, deoarece nu reprezenta niciun membru fondator, aşa cum prevede statutul, relatează ziarul "Pandurul". 

Marin Golea a contestat în decembrie 2015, la Judecătoria Târgu Jiu, numirea lui Narcis Răducan ca preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Pandurii. Golea reprezenta sindicatele miniere în Consiliul de Administraţie, iar potrivit statutului Pandurii, fiecare membru fondator avea un reprezentant. Răducan nu a fost însă asumat nici de Primăria Tg. Jiu, nici de Consiliul Judeţean Gorj, nici de Complexul Energetic Oltenia, nici de Artego, astfel că numirea lui nu a fost statutară.

Pe cale de consecinţă, hotărârea prin care a fost numit Răducan la Pandurii a fost anulată de Judecătoria Tg. Jiu. „Admite cererea formulată de petenta Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia. Anulează Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Asociaţiei Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Tg-Jiu nr. 7/25.09.2015. Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, a decis luni, 7 noiembrie, instanţa de judecată, decizia nefiind una definitivă. Narcis Răducan a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Pandurii în vara anului trecut, el încheind un contract direct cu fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, fără ca pe acesta să îl fi mandatat vreun for de conducere al clubului în acest sens. Ciurel i-a acordat lui Răducan un salariu de 8.500 de euro, precum şi o serie de drepturi colaterale, printre care plata unei chirii lunare de 500 de euro, diurnă şi autoturism de lux, dreptul de a încasa ca preşedinte 500 de euro la fiecare punct obţinut de Pandurii în clasament, dar şi zeci de mii de euro dacă echipa se califică în competiţia Europa League. În plus, fostul preşedinte de la Pandurii a avut posibilitatea prin contractul încheiat cu Ciurel să primească 5% din sumele încasate prin transferul unor jucători valoroşi, conform sursei citate. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite