Război Mondial la Abu-Dhabi: Real Madrid joacă, astăzi, un meci uriaş cu care poate intra în istoria fotbalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gareth Bale. FOTO: GettyImages
Gareth Bale. FOTO: GettyImages

Mondialul Cluburilor a început la 12 decembrie, însă, probabil, cei mai mulţi oameni au aflat de desfăşurarea competiţiei abia de câteva zile.

Asta deoarece, granzii River Plate (campioana Americii de Sud) şi Real Madrid (campioana Europei) au „aterizat“ direct în semifinale, captând atenţia fanilor. Dacă argentinienii au şi devenit repede deziluzia turneului, în schimb, Real Madrid, chiar şi într-un moment critic, şi-a respectat blazonul. La Abu-Dhabi, „galacticii“ au trecut, relativ uşor, de campioana Asiei, Kashima Antlers (Japonia), hattrick-ul lui Gareth Bale rezolvând calificarea în ultimul act.

De acum, Real Madrid e la un pas de mai multe borne importante:

*Dacă va câştiga finala de  sâmbătă, formaţia spaniolă va deveni cea mai titrată din istoria competiţiei, depăşind chiar rivala Barcelona.

*Un succes obţinut în faţa celor de la Al-Ain ar însemna că Real Madrid devine primul club care câştigă Mondialul Cluburilor de trei ori la rând.

Confruntarea cu Al-Ain are şi o serie de mize individuale pentru fotbaliştii pregătiţi de Santiago Solari:

*Gareth Bale îl poate depăşi pe Cristiano Ronaldo în clasamentul all-time al marcatorilor turneului.

*Toni Kroos poate deveni cel mai titrat fotbalist de la Mondialul Cluburilor cu cinci trofee în palmares. Neamţul a câştigat prima finală în tricoul celor de la Bayern Munchen (2013), pentru ca apoi să ridice trofeul deasupra capului, în 2014, 2016 şi 2017, cu Real Madrid.

În fine, Santiago Solari, tehnicianul Realului, e un personaj unic în istoria competiţiei. Argentinianul de 42 de ani a participat la Mondialul Cluburilor, reprezentând trei confederaţii diferite! Ca jucător, Solari a bifat prima apariţie în această întrecere în 1996, pe când denumirea oficială era Intercontinental Cup. Atunci, Solari a evoluat pentru River Plate, campioana Americii de Sud. Argentinienii au fost învinşi în finală de Juventus, scor 0-1, Del Piero marcând singurul gol. În 2000 şi în 2002, Solari a jucat pentru Real Madrid în Intercontinental Cup, pierzând prima finală în faţa celor de la Boca Juniors (1-2), însă câştigând-o pe a doua cu Olimpia (2-0). Ultima apariţie a lui Solari în competiţie, ca jucător, a fost în 2009, pe când turneul se numea deja Mondialul Cluburilor. Atunci, Solari a îmbrăcat tricoul mexicanilor de la Atalante, formaţie care s-a oprit în semifinale, pierzând cu Barcelona.

Golgheterii all-time

Nume Meciuri Total goluri

Cr. Ronaldo 8 7

Bale 5 6

Suarez 2 5

Messi 5 5

C. Delgado 6 5

De ştiut despre Mondialul Cluburilor

*Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi deţin recordul pentru cele mai multe goluri înscrise în finala competiţiei. Portughezul are patru reuşite în patru finale, iar argentinianul a adunat patru goluri în trei finale.

*Luis Suarez deţine recordul pentru cele mai multe goluri marcate într-o singură ediţie. Atacantul uruguayan a punctat de cinci ori în 2015.

*Cristiano Ronaldo e singurul jucător care a reuşit un hattrick în finala întrecerii, punctând de trei ori, în 2016, în meciul cu Kashima Antlers.

*Luis Suarez, Cristiano Ronaldo şi Gareth Bale sunt singurii fotbalişti care au reuşit câte un hatrick la această competiţie.

*Cu câte patru trofee fiecare, Cristiano Ronaldo şi Toni Kroos deţin recordul la acest capitol. 

Cele mai galonate cluburi din istoria competiţiei

Echipă Trofee Finale pierdute

Barcelona 3 1

Real Madrid 3 -

Corinthians 2 -

Ultimele cinci finale

Ediţie Meci

2018 Real Madrid – Al-Ain

2017 Real Madrid – Gremio 1-0

2016 Real Madrid – Kashima Antlers 4-2

2015 Barcelona – River Plate 3-0

2014 Real Madrid – San Lorenzo 2-0

Premiile acordate de FIFA

*Campioană: 5.000.000

*Finalista: 4.000.000

*Locul 3: 2.500.000

*Locul 4: 2.000.000

*Locul 5: 1.500.000

*Locul 6: 1.000.000

*Locul 7: 500.000

*Sumele sunt exprimate în dolari

Mondialul Cluburilor, rezultate

Play-off

Team Wellington – Al-Ain 3-3 (3-4 la penalty-uri)

Sferturi

ES Tunis – Al-Ain 0-3

Kashima Antlers – Guadalajara 3-2

Semifinale

River Plate – Al-Ain 2-2 (4-5 la penalty-uri)

Kashima Antlers – Real Madrid 1-3

Meciul pentru locul 5

ES Tunis – Guadalajara 1-1 (6-5 la penalty-uri)

Finala mică, sâmbătă

Kashima Antlers – River Plate 15.30, TVR HD

Finala, sâmbătă

Real Madrid – Al-Ain 18.30, TVR 1

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite