Sport

articolul anterior articolul urmator

Real Madrid - Barcelona 2-1: Meci fantastic, într-un decor apocaliptic! Benzema, gol fabulos VIDEO

6
10 Apr 2021 23:53:04
Autor: Amir Kiarash
Karim Benzema
Karim Benzema

Pe o furtună incredibilă, care a lovit oraşul Madrid, la începutul părţii secunde, cele două formaţii au oferit un derby dramatic, cu un fotbal de şapte stele.

„Ce fericiţi eram şi nici nu ştiam...“, a fost o vorbă mare care a rezumat lecţiile pandemiei. Pentru că, în ultimul an, am învăţat să preţuim fiecare zi în care suntem sănătoşi şi să savurăm şi mai mult micile plăceri ale vieţi. Pe care le redescoperim, pas cu pas, în drumul de revenire la normalitate.
 
Introducerea e necesară pentru că, anul trecut, pe vremea asta, fotbalul devenise o plăcere interzisă! Când planeta s-a oprit în loc, în faţa unui pericol necunoscut, şi fotbalul s-a conformat. Ceea ce era de neconceput, în aprilie 2020, şi anume, un Clasico pe muchie de cuţit, a ţinut milioane de telespectatori în faţa televizoarelor, sâmbătă seară. 
 
Iar Real Madrid şi Barcelona n-au dezamăgit! Prima repriză? Una cu un fotbal plăcut ochiului, în care „albii“ au „tăiat“ cu o precizie chirurgicală, iar Barca a ratat, fie din cauza impreciziei de la ultima pasă, fie pentru că s-a lovit de „zidul“ numit Courtois. Portarul belgian al Realului şi-a început recitalul, folosindu-şi fiecare centimetru din înălţimea de doi metri, pentru a „tăia“ o centrare, din care catalanii ar fi putut deschide scorul. 
 
Salvată de intervenţia goalkeeper-ului, Real a lovit apoi, printr-un contraatac devastator, în care centrarea lui Lucas Vazquez, de pe dreapta, a fost trimisă în plasă de Karim Benzema, de lângă Araujo, cu călcâiul. O execuţie fantastică pentru 1-0 (13). Iar repriza de vis a Realului a continuat, după ce lovitura liberă, executată de Toni Kroos de la marginea careului, de la 22 de metri, a fost deviată în poarta lui ter Stegen. 2-0 Real Madrid, după 28 de minute!
 
De aici, echipa pregătită de Zinedine Zidane a cedat balonul, dar a zguduit Barcelona, la fiecare contraatac! Dovadă şi bara lui Valverde, după o acţiune-fulger, în minutul 34.
 
Repriza s-a încheiat cu cele două ocazii ale lui Messi. Care, mai întâi, a lovit bara direct din corner. Iar apoi, după o altă lovitură de colţ, a avut un şut violent, parat de acelaşi Courtois, magnific.
 
Partea secundă s-a jucat într-un decor apocaliptic! Sub o ploaie torenţială, venită parcă de nicăieri! Care însă n-a scăzut din spectaculozitatea meciului. Din contră! Iar golul a venit aproape la fel de repede ca în prima repriză. La 15 minute de la reluare, Barcelona a fost răsplătită, în sfârşit, pentru acţiunile ei ofensive. Jordi Alba a centrat de pe stânga, Griezmann a sărit, inspirat, peste minge, iar Mingueza, aflat la primul Clasico din carieră, a punctat pentru 2-1 (60).
 
După o altă ocazie mare ratată de catalani, Real a trecut pe lângă golul de 3-1! După un corner pentru Barcelona, Modrici l-a lansat excelent pe Vinicius, scăpat singur spre buturile apărate de ter Stegen. Brazilianul, în loc să finalizeze, a preferat să-i paseze însă lui Benzema, dar mingea a fost trimisă în corner de fundaşii Barcelonei (66). Două minute mai târziu, altă ocazie mare pentru madrileni: Vinicius i-a întors mingea în centrul careului pentru Kroos, care a plonjat spectaculos, dar a ratat cadrul porţii!  
 
S-a încheiat 2-1, cu Real terminând partida în zece oameni, după eliminarea lui Casemiro (90). Chiar şi aşa însă, echipa lui Zidane a declanşat fiesta pe teren, făcând un pas mare spre titlu.
 
Ultimele rezultate în marele derby al Spaniei
 
Dată Competiţie Meci
 
10/04/2021 La Liga Real Madrid - Barcelona 2-1
 
24/10/2020 La Liga Barcelona - Real Madrid 1-3
 
01/03/2020 La Liga Real Madrid - Barcelona 2-0
 
18/12/2019 La Liga Barcelona - Real Madrid 0-0
 
02/03/2019 La Liga Real Madrid - Barcelona 0-1
 
27/02/2019 Cupa Spaniei Real Madrid - Barcelona 0-3
 
06/02/2019 Cupa Spaniei Barcelona - Real Madrid 1-1
 
28/10/2018 La Liga Barcelona - Real Madrid 5-1
 
06/05/2018 La Liga Barcelona - Real Madrid 2-2
 
Bilanţ: 9 meciuri, 3 victorii Real Madrid, 3 remize, 3 victorii Barcelona
43
de ani trecuseră de când Real Madrid câştigase ultima dată de trei ori la rând în faţa Barcelonei, în campionat.
 
3
ani au trecut de când Lionel Messi a marcat ultima dată într-un meci cu Real Madrid. Se întâmpla în mai 2018.
      
La Liga, Top 5, etapa a 30-a
 
1. Real Madrid 66 de puncte
2. Atletico Madrid 66p (29 de meciuri)
3. Barcelona 65p
4. Sevilla 58p (29 de meciuri)
5. Real Sociedad 46p (29 de meciuri)
 
VEZI REZUMATUL MECIULUI REAL MADRID - BARCELONA

 

 

 

 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Kongo-Müller
11.04.2021, 09:04:35

Un meci excelent. Cred ca un rezultat egal ar fi fost mai corect. Prima repriza a fost mai mult a a Realului, a doua a Barcei. Ocazii multe, ambii portari de nota 10. Cred ca arbitrul trebuia sa intrerupa meciul o jumatate de ora. Hala Madrid !

+4 (4 voturi)
miron miron
11.04.2021, 10:03:29

Meciul a fost peste asteptari, foarte frumos, dinamic. Messi a jucat bine, insa n-a mai inscris niciun gol de cateva etape, Alta-i problema. Ma uit la un meci ca cel de aseara, apoi la meciurile din campionatul nostru. E o mare diferenta, n-avem ce sa ne miram, ca nationala noastra de fotbal a coborat multe locuri in clasamentul mondial.

+3 (3 voturi)
Dobrican Felician
11.04.2021, 10:26:25

Bravo Real ! A fost echipa mai buna,desi in repriza a doua nu a mai fortat deloc. Messi nu a mai marcat contra Realului de cind a plecat Cristiano de la Real.Poate ca psihic nu mai este atit de motivat ca si atunci cind avea un adversar de calibrul lui.

+2 (2 voturi)
Casandra II
11.04.2021, 12:00:55

Real Madrid a jucat tot meciul in superioritate numerica. Manzano a fost unul dintre "jucatorii"ei decisivi, fiind pe tot terenul, un fel de jolly- joker,. Cu e el pe teren , nu s-a simtit lipsa altui madrilist celebru, aka Lahoz, care de adta asta a lipsit fiind accidentat. Ce-i drept e drept, misiunea lui manzano a fost usurata si de cele doua "maini mmoarte" din atacul Barcelonei: Tembele si Grizzy. care au completat doar numeric lotul Barcei

-2 (4 voturi)
Lucifer
11.04.2021, 12:59:30

Una peste alta, Realul a fost mai băftos ca Barcelona. Iar golul 2 al Madridului, cu dublă deviere a jucătorilor de la Barcelona, a fost un monument al hazardului.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările