Real Madrid se mută la reluarea sezonului. Pe ce stadion vor evolua „galacticii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, le-a transmis fanilor „galacticilor“ că vor fi despăgubiţi pentru restul meciurilor din acest sezon, iar echipa va evolua pe stadionul Alfredo di Stefano, cu porţile închise, din cauza lucrărilor de modernizare care se desfăşoară în prezent pe arena Santiago Bernabeu, informează EFE.

La Liga se reia oficial pe 11 iunie, iar Real Madrid va disputa primul meci pe 14 iunie, acasă, cu Eibar, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 28.

'Am luat decizia de a juca pe stadionul Alfredo Di Stefano din Ciudad Real Madrid (n.r. - terenul echipei a doua a lui Real Madrid) toate jocurile în care vom evolua ca echipă gazdă. Această decizie ne va permite să avansăm în lucrările de la stadionul Santiago Bernabeu. Vreau să transmit un mesaj de susţinere, solidaritate şi afecţiune celor care au suferit direct consecinţele acestei pandemii teribile şi în mod cu totul special pentru toate familiile care au pierdut o persoană iubită", a declarat Florentino Perez în mesajul său către fani, citat de Hotnews.

Arena pe care Real Madrid va juca următoarele meciuri are o capacitate de 6.000 de locuri, de 13 ori şi jumătate mai mică decât cea de pe Santiago Bernabeu (81.000 locuri).

La Liga s-a întrerupt pe data de 12 martie, cu 11 etape rămase de disputat. FC Barcelona se afla în fruntea clasamentului, cu un avans de două puncte în faţa lui Real Madrid. Fotbaliştii au reluat pregătirea organizat, dar în condiţii speciale, pe data de 8 mai.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite