Reuters aruncă bomba zilei în sport: Ruşii vor fi excluşi de la Wimbledon! Cele mai afectate vedete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniil Medvedev a jucat, în acest an, finala de la Australian Open şi a fost şi pe primul loc ATP
Daniil Medvedev a jucat, în acest an, finala de la Australian Open şi a fost şi pe primul loc ATP

După Australian Open, turneu la care a fost respins Novak Djokovici (Serbia, 34 de ani, 1 ATP) din cauza vaccinării, acum războiul riscă să afecteze un al doilea turneu major.

Complicat sezon se dovedeşte a fi cel în curs pentru sportul-alb! Mai întâi, un fiasco din cauza vaccinării a afectat primul Grand Slam al anului, iar acum, urmează să avem o poveste similară din cauza războiului din Ucraina.

Potrivit Reuters, citat de Spotmedia, organizatorii Wimbledon 2022 (27 iunie – 10 iulie), deşi n-au anunţat, decoamdată, în mod oficial, excluderea ruşilor de la All England Club, ar fi luat deja hotărârea, pe fondul prelungirii crizei din Ucraina. Mai mult decât atât, englezii iau în calcul şi excluderea jucătorilor din Belarus, ţară care susţine Rusia în această agresiune militară. 

Dacă decizia excluderii ruşilor se va anunţa şi oficial, atunci Wimbledon va deveni primul turneu major care nu doar că elimină însemnele acestei ţări, dar aruncă şi jucătorii ruşi în afara competiţiei. Deocamdată, în mai toate întrecerile ATP şi WTA, atât sportivii din Rusia, cât şi cei din Belarus pot concura, fără probleme. Doar că steagurile ţărilor de unde provin sunt şterse. 

În schimb, în ceea ce priveşte competiţiile rezervate echipelor naţionale, Billie Jean King Cup şi Davis Cup, Rusia şi Belarus au fost excluse deja din cauza războiului. 

Potrivit Reuters, oficializarea excluderii ruşilor ar afecta o mulţime de vedete din cele două circuite, în frunte cu Medvedev (2 ATP), Rublev (8 ATP), Pavlyuchenkova (15 WTA), Kasatkina (26 WTA) şi Kudermetova (29 WTA).

CITEŞTE ŞI:

Englezii au tăiat în carne vie: Rusia şi Belarus, excluse oficial de la Wimbledon! Comunicat acid

CTP salută iminenta excludere a ruşilor de la Wimbledon printr-un editorial savuros

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite