Rivaldo, despre fiul său: „Rivaldinho visează să joace în Spania“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rivaldo, printre cei mai buni jucători brazilieni din istorie
Rivaldo, printre cei mai buni jucători brazilieni din istorie

Nu o zice oricine, ci chiar tatăl său, marele Rivaldo. Acesta a vorbit despre zvonurile care-l înconjoară pe fiul său şi ce îşi doreşte jucătorul Viitorului în perioada următoare.

Rivaldo consideră că un transfer în Spania ar fi grozav pentru fiul său, dar menţionează că nimic nu este cert în ceea ce priveşte viitorul lui. 

„Zvonurile recente menţionează că fiul meu, Rivaldinho, ar putea să se alăture unui club din Spania curând. Sunt bucuros să văd că se vorbeşte de prezenţa sa într-un campionat mare. Momentan, sunt doar speculaţii, nu este nimic bătut în cuie, dar sper să se întâmple, fiindcă este unul din visurile sale“, a spus Rivaldo, ambasador Betfair.

Deportivo La Coruna a fost clubul care l-a adus pe Rivaldo în Europa în 1996, când acesta avea 24 de ani. Un an mai târziu, Rivaldo debuta la Barcelona, acolo unde şi-a petrecut anii cei mai buni ai carierei.

„Rivaldinho visează să joace pe aceeaşi scenă pe care am jucat şi eu, aşa că să vedem ce se va întâmpla. Are 25 de ani şi ar putea fi momentul potrivit pentru a face un pas în această direcţie, fiind aproape de vârful carierei“, spune Rivaldo despre fiul său.

„Momentan este relaxat şi se simte bine în România, dar un jucător caută mereu să ajungă în locuri mai bune şi să-şi îndeplinească visurile din fotbal֧“, a adăugat Rivaldo.

Marele jucător brazilian este conştient că fiului său nu-i este uşor să fie comparat mereu cu tatăl său. Cu toate acestea, el consideră că profesionalismul şi dragostea faţă de fotbal îl pot ajuta pe Rivaldinho în cariera sa.

„Desigur, nu este uşor să fii fiul lui Rivaldo. Uneori, oamenii ne compară din perspective care nu au sens, iar acest lucru chiar îl afectează puţin. Am jucat în roluri diferite pe teren şi am avut stiluri de joc distincte, aşa că astfel de comparaţii nu îşi au rostul“. 

„Nu este uşor să calci pe urmele tatălui, în special când eu am fost mulţi ani în lumina reflectoarelor din lumea întreagă. El are propria personalitate şi doreşte să-şi scrie propria istorie“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite