Româncele iau cu asalt Parisul: Patru jucătoare vor intra, marţi, în turul II. Avem orele meciurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

French Open 2020 a început perfect pentru România: Simona Halep (2 WTA), Irina Begu (72 WTA) şi Patricia Ţig (58 WTA) sunt deja în turul II, iar marţi vor intra în acţiune şi restul româncelor aflate pe tabloul principal.

Pe cât de dezamăgitor a devenit tenisul masculin românesc, fără niciun reprezentant în turul I de la French Open - Marius Copil (200 ATP) a fost învins în prima partidă din calificări - pe atât de entuziasmant e ce fac fetele la Paris.

Trei din cele şapte românce au avansat deja în turul II, iar Halep şi Begu vor avea meci direct în această fază. Potrivit Eurosport, restul fetelor vor intra în acţiune, marţi, după următorul program:

*Ana Bogdan (93 WTA) - Timea Babos (107 WTA)

Primul meci pe terenul 7, de la ora 12.00

*Monica Niculescu (141 WTA) - Danielle Collins (57 WTA)

Primul meci pe terenul 4, de la ora 12.00

*Sorana Cîrstea (83 WTA) - Elena Rybakina (18 WTA)

Al doilea meci pe terenul 7, în jur de ora 13.30

*Irina Bara (142 WTA) - Donna Vekic (30 WTA)

Al doilea meci pe terenul 4, în jur de ora 13.30

Eurosport transmite turneul de la French Open.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite