FOTO România bate Anglia, 4-2, în urma unui meci fabulos. Toate golurile s-au înscris după minutul 75

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a trecut de Anglia
România a trecut de Anglia

La Campionatul European de tineret Under 21, România a trecut de Anglia, după un meci nerecomandat persoanelor cu probleme cardiace, şi este aproape calificată în semifinalele competiţiei

GALERIE FOTO

Mirel Rădoi anunţa în conferinţa de presă premergătoare meciului cu Anglia că echipa României nu ştie să joace la egal şi că va ataca încă de la fluierul de start al arbitrului, iar elevii săi s-au ţinut de cuvânt.

Încă din primul minut, echipa noastră a încercat să atace şi prima ocazie a venit în minutul 3. Hagi a tras de la peste 20 de metri, mingea a avut efect şi portarul a intervenit greu, cu piciorul, ca la handbal. Trei minute mai târziu, Ivan a pătruns pe partea dreaptă, a tras bine, dar portarul a respins în corner. Un minut mai târziu, acelaşi Ivan, singur cu toată poarta, a preluat pe piept, a tras din prima, dar mingea a trecut la centimetri de bara laterală. 

Anglia a avut prima ocazie de a înscrie abia în minutul 10, când Madidson a tras alături dintr-o lovitur lberă de la 20 de metri.

Minutul 14 a adus o altă ocazie imensă pentru tricolori. În urma unui contraatac fulger, mingea a ajuns la Mann, dar şutul mijlocaşului de la FCSB, aflat în poziţie ideală, central, la 10 metri de poartă, a fost reţinut în doi timpi de Henderson. La faza imediat următoare, emoţiile s-au mutat la cealaltă poartă, un şut periculos al englezilor oprindu-se în plasa laterală. 

România a părut că cedează deliberat centrul terenului. Anglia a dominat teritorial, a avut posesia, dar nu şi-a creat situaţii clare de gol. În minutul 30 însă, o fază mai elaborată a britanicilor s-a încheiat cu două şuturi periculoase, pe traiectoria cărora s-a interpus de fiecare dată Paşcanu. Minutul următor România a reuşit să înscrie, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid la Puşcaş. Poziţia de afară din joc a fost suficienr tde evidentă pentru a nu fi nevoie de intervenţia VAR. 

Până la finalul reprizei singurele emoţii au fost la poarta noastră. Prima dată a greşit Radu. În minutul 38, portarul României a scăpat o centrare uşoară, dar a revenit în ultimul moment şi a reuşit să reţină din faţa unui atacant advers, pentru ca în ultimul minut tot el să pareze un şut foarte puternic, care a prins şi pământul, mingea fiind respinsă de un coechipier în corner. A fost singurul şut pe poarta României din prima repriză. 

Partea a doua a început cu aceleaşi coordonate. Dominare Anglia şi o ploaie de centrări în careul nostru, unele foarte periculoase, dar fără ca atacanţii să ajungă foarte des să cadreze şuturile. Singura dată când au făcut-o, în minutul 48, Ştefan a respins cu capul de pe linia porţii. 

Minutul 59 a adus două intervenţii fabuloase ale lui Radu, prima dată la un şut la colţul scurt, 30 de secunde mai târziu la o ghiulea de la 17 metri. România a contat doar pe contraatac, dar, cu excepţia unor şuturi de la mare distanţă, ocaziile noastre au fost practic inexistente.

În minutul 63 a venit şi prima schimbare a lui Mirel Rădoi, la fel ca în meciul cu Croaţia, Coman intrând în locul lui Ivan, dar situaţia din teren nu s-a modificat. Britanicii au ratat alte trei bune oportunităţi cap peste din 8 metri (minutul 66),  şut puţin alături de la 17 metri (68), şi o intervenţie excelentă a lui Paşcanu, care a respins în poziţie de ultim apărător (69). 

În minutul 75, pe fondul dominării totale a englezilor şi împotriva cursului jocului, România a deschis scorul. Cumva, minge a ajuns în careul advers, Coman l-a întors pe adversarul direct, acesta a muşcat momeala, l-a secerat pe român şi arbitrul a arătat punctul de la 11 metri. Puşcaş nu a tremurat şi România conducea cu 1-0. 

Doar 4 minute a durat euforia românilor din teren şi în tribune. Gray a pătruns pe partea stângă, a intrat spre centru şi cu un şut superb a făcut inutil plonjonul spectaculos al lui Radu, bară-gol.

Minutul 84 a venit cu alte două ocazii mari pentru Anglia. La prima s-a opus Radu, la a doua ne-a ajutat imprecizia atacantului englez. La poarta cealaltă, înminutul 85, Ianis a recuperat o minge la 20 de metri de poarta adversă, a preluat cu dreptul şi a tras cu stângul, imparabil, de la 17 metri. 2-1.

115 de secunde mai târziu, la doar câteva clipe de la reluarea meciului, în minutul 87, Anglia egalează prin Abraham, după o bâlbă a apărării noastre. 2-2.

Peste alte 110 de secunde, Coman încearcă un şut de la 22 de metri, mingea prinde pământul, dar nu este periculoasă, însă Henderson reuşeşte, numai el ştie cum, să scape mingea în poartă. 3-2  

Minutele de prelungire ne găsesc cu toată echipa în propriul careu. Radu are o nouă paradă magică, după care Anglia zguduie bara porţii noastre, după care Radu are încă o intervenţie foarte bună.

În minutul 90+3, Coman dă lovitura de graţie cu un şut fantastic de la 23 de metri direct în vinclu. 4-2

UPDATE În celălalt meci al grupei, Franţa a bătut Croaţia scor 1-0.

Clasamentul grupei 

1. România   2 2 0 0 8-3 6 puncte

2. Franţa       2 2 0 0 3-1 6 puncte

3. Anglia        2 0 0 2 3-6 0 puncte

4. Croaţia.     2 0. 0 2 1-5 0 puncte

Anglia: 1. Henderson – 3. Dasilva, 4. Clarke-Salter (c), 12. Kenny, 5. Tomori – 6. Dowell, 17. Barnes, 7. Gray – 18. Mount, 19. Calvert-Lewin, 8. Maddison. Selecţioner: Aidy Boothroyd. 

Rezerve: 13. Gunn, 22. Woodman, 2. Wan-Bissaka, 9. Solanke, 10. Foden, 11. Sessegnon, 14. Kelly, 15. Konsa, 20. Gibbs-White, 21. Nelson, 23. Abraham

România: 1. Radu (c) – 6. Manea, 5. Nedelcearu, 4. Paşcanu, 3. Ştefan – 21. Băluţă, 17. Cicâldău – 8. Man, 10. Hagi, 19. Ivan – 9. Puşcaş. Selecţioner: Mirel Rădoi. 

Rezerve: 12. Căbuz, 23. Vlad – 2. Boboc, 7. Coman, 11. Petre, 13. Grigore, 14. Dragomir, 15. Ghiţă, 16. Nedelcu, 18. Rus, 20. Ciobanu, 22. Olaru

Partida a fost arbitrată de suedezul Andreas Ekber

În ultima etapă, pe 24 iunie, vor avea loc meciurile: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00).

Citeşte şi

Franţa bate la limită Croaţia, 1-0, după cel mai slab meci de la acest turneu final. Clasamentul grupei şi toate calculele calificării României în semifinale

Incredibil! Becali vrea să îi facă echipa şi lui Rădoi. Ce pretenţii are fostul cioban şi ce reproşuri îi aduce selecţionerului

Ianis Hagi: „Când vezi pe teren că poţi, vezi că ai speranţe, vezi că se poate câştiga meciul, mergi până la capăt“ Cum i-a motivat Rădoi pe jucătorii de rezervă

Gheorghe Hagi, atac frontal la adresa lui Gigi Becali, după victoria României cu Anglia de la Euro U21

Statistica meciului antologic Anglia - România. La ce capitole ne-au dominat categoric britanicii

Florinel Coman: „N-am trăit niciodată aşa ceva. A venit timpul să fim răsplătiţi“

Suporterii români au asediat stadionul din Cesena pentru meciul naţionalei de tineret cu Anglia

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite