România, amical stelar cu o forţă a fotbalului mondial: Răzvan Burleanu a făcut, astăzi, marele anunţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2019 va aduce câteva partide extrem de interesante pentru iubitorii sportului-rege din ţară, în condiţiile în care naţionala mare joacă în preliminariile Euro 2020, iar cea de tineret la Euro 2019.

Dacă prima reprezentativă va întâlni Spania, Norvegia, Suedia, Insulele Feroe şi Malta în tentativa de a ajunge la Euro 2020, în schimb, naţionala Under 21 va juca la Euro 2019 cu Anglia, Croaţia şi Franţa.

Pentru ca trupa lui Mirel Rădoi să aibă o pregătire cât mai bună, Federaţia Română de Fotbal (FRF) a aranjat un amical pentru luna martie în compania Spaniei U-21. Anunţul a fost făcut de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

Ce a spus?

*Unul dintre adversari e ştiut. Dacă la seniori o să jucăm cu Spania, acelaşi lucru ni-l dorim şi la tineret. În luna martie, ne dorim să jucăm cu Spania chiar la ei acasă, astfel încât să-i pregătim pe jucătorii tineri care, în luna noiembrie, vor face parte din lotul primei reprezentative.

*Ne dorim să oferim jucătorilor meciuri de pregătire, cred că al doilea adversar nu se va ridica la nivelul Spaniei. Sunt discuţii pe care le avem, o să vă anunţăm când le vom închide. 

*Contează şi jucătorii pe care o să-i avem, e un alt subiect de discutat între Contra şi Rădoi, în martie avem două meciuri şi la prima reprezentativă, e un subiect care va trebui decis, astfel încât să vedem şi ce adversari vom întâlni în meciurile amicale pentru naţionala de tineret.

Programul României U-21 la Euro 2019

18 iunie: România – Croaţia

21 iunie: Anglia – România

24 iunie: Franţa – România

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite