România, calificare umbrită: Cristina Neagu s-a retras de la naţionala de handbal! Anunţul oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neagu

După o serie de rezultate dezolante, printre care cel mai slab European din istoria naţionalei (locul 12 din 16 în decembrie 2020), dar şi ratarea Jocurilor Olimpice din Vară, tricolorele au obţinut, miercuri seară, biletele pentru Mondialul din decembrie. După meci însă, au avut parte de un şoc.

Cristina Neagu n-a glumit, săptămâna trecută, atunci când a spus că are de gând să ia o pauză de la echipa naţională! Exact asta a şi făcut, imediat după ce România şi-a asigurat biletele pentru Mondialul din acest an, găzduit de Spania (2-19 decembrie).

La conferinţa de la Skopje, de după victoria cu Macedonia de Nord în retur, selecţionerul Adrian Vasile a anunţat că, cel puţin pentru o perioadă, România va trebui să se descurce fără vedeta ei de 32 de ani. Ceea ce înseamnă că, în toamnă, când vom întâlni Austria, Danemarca, dar şi o altă naţională care va completa grupa a 2-a, în preliminariile Euro 2022, nu o vom avea pe Neagu în lot! Potrivit Digi Sport, la conferinţa de după meciul cu Macedonia de Nord, Adrian Vasile a explicat că, tocmai de aceea, a folosit-o mai puţin pe Cristina, în returul de la Skopje.

Ce a spus Adrian Vasile?

*E important să înţelegem cum e să jucăm fără Cristina. Am preferat să le dau minute celorlalte fete. Trebuie să fim mai exacţi fără Cristina.

*Cristina o să facă o pauză de la echipa naţională, pentru ceva timp, începând din acest moment. Meciurile de calificare (n.r. - la Euro) vor fi jucate fără Cristina, apoi vom lua o decizie şi pentru Campionatul Mondial. Pentru moment, Cristina se va retrage.

*Toată lumea trebuie să joace şi mai bine şi vreau să găsesc o echipă şi mai bună. Nu e ceva definitiv.

2006 e anul în care Cristina Neagu a debutat la echipa naţională de handbal feminin. De atunci, a adunat 205 selecţii şi peste 860 de goluri sub tricolor.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite