România e şi anul acesta în Programul Internaţional de responsabilitate socială pentru copii Fotbal pentru Prietenie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotbal for Friendship
Fotbal for Friendship

Cea de-a 7-a ediţie a programului internaţional de responsabilitate socială pentru copii Fotbal pentru Prietenie, organizat de Gazprom, partener oficial al UEFA Champions League, a început luna aceasta în peste 50 de ţări din întreaga lume.

Organizat cu scopul de a promova sportul şi un stil de viaţă sănătos în rândul copiilor, de a încuraja schimbul de idei şi cunoaşterea diferitelor naţionalităţi şi culturi ale lumii, evenimentele principale din cadrul programului vor avea loc anul acesta în Madrid, Spania.

Timp de cinci zile, copii din peste 50 de ţări vor participa la Campionatul Fotbal pentru Prietenie din Madrid. Pentru al treilea an consecutiv, copii români pasionaţi de fotbal vor participa în cadrul programului, în cadrul căruia vor învăţa importanţa respectării unor valori umane esenţiale, precum prietenia, onoarea sau respectul pentru cei din jur. 

Evenimentele din cadrul programului Fotbal pentru Prietenie

În fiecare an, băieţi şi fete, inclusiv copii cu dizabilităţi, participă în programul Fotbal pentru Prietenie, în cadrul căruia promovează Nouă Valori umane importante: prietenie, egalitate, corectitudine, sănătate, pace, devotament, victorie, tradiţie şi onoare.

Anul acesta, programul este împărţit în două momente-cheie, organizate în peste 50 de ţări:

- Stabilirea echipelor internaţionale din cadrul ediţiei de anul acesta a Programului Fotbal pentru Prietenie – copiii din toate ţările participante vor fi împărţiţi în echipe ale prieteniei, care vor participa la Campionatul Fotbal pentru Prietenie din Madrid.

- Ziua Internaţională a Fotbalului şi Prieteniei  - marcată în fiecare an, pe 25 aprilie, în toate ţările participante, este ziua în care copiii împart cunoscuţilor şi prietenilor brăţări ale prieteniei, simbolul oficial al programului.

Specific programului, din fiecare ţară vor participa tineri fotbalişti şi tineri pasionaţi de scris şi jurnalism, care vor documenta întreaga experienţă în cadrul programului.

Tinerii „jurnalişti” din toate ţările participante vor documenta evenimentele din cadrul noului sezon Fotbal pentru Prietenie în cadrul Centrului Internaţional de Presă pentru Copii. În cadrul Centrului, vor intra în contact cu jurnalişti din toate ţările participante, care îi vor ghida pe copii în pregătirea tuturor materialelor.

Alături de tinerii jurnalişti, în cadrul programului participă tineri fotbalişti, antrenori şi arbitrii din toate cele peste 50 de ţări participante. Cu toţii vor participa în Tabăra Internaţională a Prieteniei din Madrid, în cadrul căreia vor urma cursuri şi workshopuri ţinute de sportivi de renume, vor avea antrenamente alături de tinerii antrenori desemnaţi pentru fiecare Echipă a Prieteniei şi vor participa la diverse activităţi de învăţare şi relaţionare în cadrul Şcolii Celor Nouă Valori ale Programului Fotbal pentru Prietenie.

Ultimele evenimente vor avea loc în Madrid, unde copiii vor participa şi la Forumul Fotbal pentru Prietenie şi la Campionatul Fotbal pentru Prietenie 2019, unde echipele din toate ţările participante vor concura între ele în piaţa Plaza Mayor. Cea de a 7-a ediţie a programului Fotbal pentru Prietenie se va încheia cu o experienţă inedită pentru copii: participarea la meciul final din UEFA Champions League, pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid.

DESPRE PROGRAMUL INTERNAŢIONAL DE RESPONSABILITATE SOCIALĂ PENTRU COPII

FOTBAL PENTRU PRIETENIE:

Programul internaţional de responsabilitate socială pentru copii Fotbal pentru Prietenie a fost lansat de Gazprom în anul 2013. De atunci, an de an, programul promovează în rândul copiilor participanţi din toată lumea nouă valori umane importante: prietenia, egalitatea, corectitudinea, sănătatea, pacea, devotamentul, victoria, tradiţia şi onoarea. Programul Fotbal pentru Prietenie este susţinut de UEFA, FIFA, Comitetul Olimpic Internaţional, federaţii sportive din zeci de ţări din toată lumea, asociaţii pentru copii, sportivi de renume şi cluburi sportive din întreaga lume. În primele 6 ediţii, Programul a adus împreună peste 5.500 de participanţi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite