România, făcută de râs în presa din Noua Zeelandă: „Vestul Sălbatic! Şi în Fiji sau Tonga ar fi fost mai bine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cooper Vuna
Cooper Vuna

Celebrele „ţepe“ româneşti nu sunt rezervate exclusiv fotbaliştilor. Aflăm acum că şi în rugby se fac promisiuni goale. Şi sunt păcăliţi nişte oameni, care călătoresc mii de kilometri, venind la noi în căutarea unor sume care rămân pe hârtie.

Fotbalul românesc are, probabil, un departament special, la FIFA şi la TAS, având în vedere câte procese au fost deschise de jucătorii străini care au evoluat, în primele două ligi, în ultimii mulţi ani.

Din păcate, mai nou, şi rugby-ul din România „pătează“ imaginea ţării în străinătate. Un astfel de exemplu e furnizat acum de jurnaliştii de la news.ro. Care au scris, pe larg, despre modul în care nişte sportivi din Australia şi Noua Zeelandă au fost aduşi în România, cu promisiunea că la formaţia ACS Tomitanii Constanţa se doreşte formarea unei grupări de elită, la nivel european!

Ce a urmat pentru aceşti sportivi a fost un coşmar despre care au povestit acum în presa din Noua Zeelandă.

Afis

Cum a început aventura românească?

*Cooper Vuna (fost internaţional australian): Tipul despre care vorbim (n.r. - John Akurangi, fost jucător şi director al clubului constănţean) s-a dus şi ne-a lăsat de izbelişte. El e o persoană care a lăsat multă murdărie în urmă şi nu ne-a răspuns şi nu am mai vorbit de atunci. În România, era aproape de vestul sălbatic. Aş putea merge în Fiji sau Tonga şi facilităţile lor ar fi de două ori mai bune!

*Troy Nathan (jucător): Acest lucru a început pentru prima dată în Italia. Investitorul (n.r. - românul Ionel Rusen) şi tipul cu care vorbeam în Noua Zeelandă (n.r. - John Akurangi) au luat legătura cu mine şi cu Paul (n.r. - jucătorul Paul Griffen, devenit antrenor asistent în România) şi au vrut să facă rost de un grup de jucători de rugby care să vină, în ultimul moment. Aceşti băieţi au fost gata în două săptămâni, aşa că unii dintre ei au părăsit contractele avute pentru acest contract de opt săptămâni, în România. Dar, teoretic, unele dintre aceste contracte au fost semnate pe doi sau trei ani. Am reuşit să atragem 17 băieţi străini care au mers în România.

*Paul Griffen (antrenor asistent): Pe partea organizatorică, a fost foarte rău. Nu era nimeni în preajmă, nimeni n-a făcut nimic, nimeni n-a adus medici, nici n-a comunicat cu jucătorii, când erau orele de antrenament. Totuşi, băieţii au fost atraşi de acel vis de a fi o forţă.

Când au realizat că sunt păcăliţi?

*Troy Nathan (jucător): Am întrebat unde sunt banii băieţilor? Ei au dat dovadă de fair-play, ştiau că sunt acolo pentru o singură meserie, aceea de a juca rugby, aşa că nu au pus prea multă presiune. Dar, după câteva săptămâni, s-au întrebat: «Unde sunt banii?». Au început să primească însă diferite scuze. Una a fost viza, că a trebuit să plecăm din ţară ca să putem obţine o ştampilă pe paşapoarte şi ei să semneze contractele. Totul a fost de rahat, dar noi am crezut asta, pentru că am vrut să fim plătiţi. Tinerii îşi sunau mamele şi taţii pentru a obţine bani. Am făcut presiuni asupra clubului să-i hrănească pe băieţi, iar ei au furnizat ceva de mâncare. Până la sfârşitul celor opt săptămâni, toată lumea s-a săturat şi dorea să ajungă acasă. Nu s-a vorbit despre viitorul clubului, ci doar despre a le plăti băieţilor ceea ce li se datora.

Paul Griffen (antrenor asistent): În ultimele patru luni, am încercat să obţinem clarificări de la el (n.r. - patronul Ionel Rusen) cu privire la ceea ce se întâmplă. Dorim un răspuns sincer. Dacă ne-ar fi spus că nu sunt bani, am fi fost răvăşiţi, dar cel puţin am fi primit un răspuns sincer.

Akurangi

Ce spun oamenii care i-au adus pe jucători şi antrenori în România?

*John Akurangi - foto (director al clubului constănţean): Când am ajuns în România, mă aşteptam să văd că totul e în regulă. Dar am constatat că prima plată pentru jucători nu fusese făcută. Am avut întâlniri cu Ionel (n.r. - patronul Ionel Rusen) pentru a-l întreba ce se întâmplă, iar el a spus că are probleme, pentru că niciunul dintre jucători nu avea viză pentru a fi în România, aşa că niciunul dintre ei n-a putut primi plăţi şi ar trebui să lucreze la obţinerea vizelor. Am pierdut apoi un meci, iar Ionel a început să se plângă că nu i-a plătit pe jucători, pentru că au pierdut. Am spus: «Nu funcţionează aşa». Apoi, în fiecare zi, în următoarele trei săptămâni, m-am certat cu el despre plata echipei. Au fost argumente grele şi mult stres pentru mine. Am pierdut ultimul nostru joc, ne-am întors şi s-a produs dezastrul. Când m-am trezit dimineaţa, la hotel, am primit un telefon în care mi se spunea că trebuie să părăsesc apartamentul imediat. Băieţii plecau în următoarele zile. Unii dintre băieţi n-au vrut să plece, pentru că s-au gândit că, dacă pleacă, nu vor fi plătiţi. N-aveam bani, aşa că nu mâncam, nu puteam să beau nimic. Am refuzat să-i cer bani soţiei mele pentru că era în Noua Zeelandă şi nu primea bani de la muncă. Sunt o victimă sută la sută, precum ceilalţi. Problema e că Ionel n-a plătit.

*Ionel Rusen (patron): Aceşti jucători au fost plătiţi pentru contractele lor, nu şi-au primit primele. În acest moment, echipa are probleme financiare din cauza coronavirusului. Municipalitatea n-a plătit clubului. Nu e un club privat, e un club al oraşului. Avem contractele şi bonusul în aceste contracte. Au primit 2.400 de euro, cu cheltuieli, apartament, transferuri, maşini şi tot. Îmi pare foarte rău pentru această situaţie, pentru că sunt prieten cu Cooper şi cu ceilalţi băieţi şi sunt un fost jucător. Nu e vina mea, am făcut tot posibilul să le plătesc în trecut şi am întârziat două luni, dar am plătit contractele. Am încercat să-i ajutăm pe aceşti oameni, dar, în acest moment, oraşul nu trimite niciun ban clubului şi cred că echipa va dispărea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite