România, faţă în faţă cu momentul adevărului: Sfaturile psihologului pentru puştii lui Rădoi înaintea meciului cu Anglia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirel Rădoi
Mirel Rădoi

Naţionala de tineret va reveni în prim-plan, vineri (ora 19.30, TVR 1), atunci când va întâlni reprezentativa similară a Albionului într-o partidă crucială de la Euro 2019.

Site-ul frf.ro a stat de vorba cu Silviu Ioniţă, psihologul naţionalei de tineret, pentru a afla cum va încerca acesta să-i readucă pe jucători cu picioarele pe pământ, după euforia succesului categoric cu Croaţia U-21, scor 4-1. Ioniţă şi-s formulat răspunsul sub forma unor sfaturi pentru Ianis Hagi şi compania:

*Păstrăm energia primită datorită victoriei, dar uităm meciul. Ne influenţează forţa dobândită, nu şi rezultatul.

*Fiecare meci are, totdeauna, o miză specială. Dar acum, mai mult ca oricând, fiecare meci este pentru noi o finală. La propriu, dincolo de exprimările clasice din fotbal.

*Cei care au jucat au primit curaj, cei care au intrat de pe bancă trebuie să rămână cu setea de performanţă pe care au început să o guste, iar cei care aşteaptă să intre trebuie activaţi la maximum.

*Ne concentrăm doar pe punctele noastre forte şi pe slăbiciunile adversarilor. Coeziunea din rândul jucătorilor şi din lot, jucători şi staff, o îndreptăm acum spre un nou obiectiv.

Grupa A

Miercuri

Spania U-21 – Belgia U-21 2-1

Italia U-21 – Polonia U-21 0-1

Clasament

1. Polonia U-21 2 2 0 0 4-2 6

2. Italia U-21 2 1 0 1 3-2 3

3. Spania U-21 2 1 0 1 3-4 3

4. Belgia U-21 2 0 0 2 3-5 0

Ultima etapă (sâmbătă): Belgia U-21 – Italia U-21, Spania U-21 – Polonia U-21 (ora 22.00)

Grupa B

Joi

Danemarca U-21 – Austria U-21

Germania U-21 – Serbia U-21

Clasament

1. Germania U-21 1 1 0 0 3-1 3

2. Austria U-21 1 1 0 0 2-0 3

3. Danemarca U-21 1 0 0 1 1-3 0

4. Serbia U-21 1 0 0 1 0-2 0

Ultima etapă (duminică): Austria U-21 – Germania U-21, Danemarca U-21 – Serbia U-21 (ora 22.00)

Grupa C

Vineri

Anglia U-21 – România U-21 (ora 19.30, TVR 1)

Franţa U-21 – Croaţia U-21 (ora 22.00, TVR 2)

Clasament

1. România U-21 1 1 0 0 4-1 3

2. Franţa U-21 1 1 0 0 2-1 3

3. Anglia U-21 1 0 0 1 1-2 0

4. Croaţia U-21 1 0 0 1 1-4 0

Ultima etapă (luni): Croaţia U-21 – Anglia U-21 (ora 22.00), România U-21 – Franţa U-21 (ora 22.00, TVR 1)

*Câştigătoarele celor trei grupe, plus cel mai bun loc 2 vor ajunge în semifinalele Campionatului European găzduit de San Marino şi Italia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite