România, felicitată şi de australianul Darren Cahill: Mesaje superbe din lumea sportului FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darren Cahill
Darren Cahill

În probabil cea mai însorită zi de 1 decembrie din ultimii ani, curg mesaje pe reţelele sociale, inclusiv din partea unor străini care au stabilit o legătură afectivă cu România.

Urările de 1 decembrie vin din toate colţurile lumii! Şi inclusiv din partea unor sportivi sau antrenori, care n-au uitat de România după ce au plecat de aici. 

Prin intermediul FCSB TV, italianul Federico Piovaccari (37 de ani), care a evoluat pentru echipa patronată de Gigi Becali în 2013-2014, a transmis un mesaj frumos: „Sunt Federico Piovaccari şi vreau să-i urez poporului român La mulţi ani! Aţi rămas în inima mea“. 

La fel a procedat şi macedoneanul născut în Australia, Daniel Georgievski (33 de ani), un alt fost jucător al FCSB-ului: „Salut! Sunt Daniel Georgievski, vreau să le ureze tuturor românilor şi fanilor FCSB o zi naţională fericită. Am avut norocul să sărbătoresc cu voi, atunci când eram acolo, este o zi minunată. Bucuraţi-vă de ea şi sărbătoriţi. Voi bea şi eu un pahar, aici, în Australia. Distraţi-vă! La mulţi ani!“.

Şi australianul Darren Cahill, fost antrenor al Simonei Halep, a avut un mesaj pentru fanii săi din România: „La mulţi ani de Ziua Naţională. Sper că toţi românii au parte de o zi extraordinară“.

Ce au scris vedetele din sportul românesc?

*Nadia Comăneci: La mulţi ani, Romania. La mulţi ani, dragi români. Oriunde ne aflăm în lume, am fost şi vom rămâne mereu romani.

Mesaje

*Gheorghe Hagi: România suntem toţi şi fiecare dintre noi poate face ceva pentru a înălţa drapelul cât mai sus pe culmile succesului, indiferent de domeniu. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!

*Gheorghe Popescu: LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! Pentru mine, România este ţara în care am crescut şi care ne-a format ca jucători şi ca oameni. Ţara pentru a cărei echipă naţională am fost mândru să port tricoul tricolor în 115 meciuri şi la 5 turnee finale de Campionat Mondial şi European. Deşi eu şi colegii mei am jucat la echipe mari ale fotbalului european şi am câştigat cupe continentale, am spus că echipa naţională a fost vitrina de lux a carierelor noastre. Simţeam o emoţie şi o motivaţie teribile când zeci de mii de oameni scandau „Rooo-mâ-niiii-aaa!“ Totodată, am fost mândru să coordonez din partea Guvernului operaţiunile EURO 2020, gândindu-mă că o fac pentru ţara mea. La Mulţi Ani, România!

Mesaje

*Laurenţiu Reghecampf: La mulţi ani, România!

*Eliza Samara: Când câştig şi îmi cântă imnul e ceva de nedescris! Plâng de fiecare dată! E un sentiment aparte pentru că simţi că este pentru România. Nu mă văd trăind în altă ţară , de câte ori merg la un concurs aştept să vin acasă. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite