România, fotbal mic, gesturi pe măsură: Imagini care arată cât de departe suntem de civilizaţie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Stoica, oficialul unui club important din România, dar şi analist TV
Mihai Stoica, oficialul unui club important din România, dar şi analist TV

Avem un campionat în care, timp de un sezon, vedem ţipete, acuze şi înjurături în goana după un titlu care echivalează cu o participare în preliminariile competiţiilor europene. Unde cele mai multe formaţii româneşti îşi încheie parcursul prin luna august.

În decurs de 4 zile, iubitorii fotbalului au avut ocazia de a vedea două meciuri importante. Ce-i drept, diferenta, în ceea ce priveşte nivelul competiţional şi cel fotbalistic, e de la cer la pământ.

La mijlocul săptămânii trecute, s-a jucat un retur demenţial în semifinalele Ligii Campionilor: Real Madrid – Manchester City, scor 3-1 după prelungiri (6-5 la general). La finalul meciului, deşi echipa sa tocmai pierduse calificarea, în mod dramatic, antrenorul lui City, Josep Guardiola, a avut această reacţie la adresa omologului său de pe banca Realului, Carlo Ancelotti:

CLICK AICI PENTRU A VEDEA IMAGINILE

Duminică seară, în România s-a jucat alt meci important. Important pentru fotbalul nostru mic, cu mizele sale aferente: CS U Craiova – FCSB, scor 0-1. 

La finalul partidei, în care bucureştenii s-au impus, de asemenea, dramatic, cu un gol venit pe final, nişte imagini şocante au fost difuzate la televizor, cu Mihai Stoica (57 de ani), managerul FCSB în prim-plan. 

Pe imaginile de mai jos se poate vedea cum un bărbat cu fire de păr alb, oficial al unui club de fotbal, sare pe un gard pentru a se duela verbal cu fanii Craiovei. Iar când e poftit să se dea jos de către agentul de pază, Mihai Stoica are o altă reacţie care te lasă fără cuvinte: 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite