România, încă o ruşine fotbalistică de proporţii: Naţionala sub 19 ani, învinsă de ciuca bătăilor în Europa!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala sub 21 de ani s-a calificat, în această vară, în semifinalele Campionatului European şi ne-a lăsat o impresie falsă despre însănătoşirea fotbalului românesc.

Din păcate, adevărul e că, în continuare, n-avem un sistem performant de creşterea tinerilor, iar rezultatele confirmă, periodic, acest lucru.

Astăzi, România U-19 s-a făcut de râs în ultimul meci din preliminariile Euro 2020. Plasată în grupa a 2-a, alături de Spania U-19, Serbia U-19 şi Lituania U-19, echipa antrenată de Laurenţiu Roşu a înregistrat următoarele rezultate în primele două partide găzduite de Serbia:

*Serbia U-19 – România U-19 1-1

*Spania U-19 – România U-19 1-0

Astăzi, în ultima partidă, tricolorii mici au pierdut cu Lituania U-19, scor 0-1. La prima vedere, nu e scor dezastruos. Problema e că, la acest nivel, Lituania e ciuca bătăilor în Europa. Iată bilanţul echipei până la victoria de astăzi cu România U-19: o remiză, nouă înfrângeri, golaveraj 2-38! 

Înaintea partidei de astăzi, ultima victorie a Lituaniei la U-19 data din iunie 2018: 2-1 cu Finlanda U-19!

După eşecul de astăzi, românii s-au clasat pe ultimul loc în grupa a 2-a şi au ratat calificarea în Turul de Elită. Iată ierarhia finală a seriei:

1. Spania U-19 3 meciuri, 9 puncte

2. Serbia U-19 3 meciuri, 4 puncte

3. Lituania U-19 3 meciuri, 3 puncte

4. România U-19 3 meciuri, 1 punct

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite