România se mândreşte cu un copil-model: Cea mai bună gimnastă de pe continent e campioană şi la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Maria Bărbosu, câştigătoare a şase medalii de aur la Europenele de la Mersin, nu neglijează studiile. Aflată în cantonament cu lotul de junioare, puştoaica de 14 ani a stat zi de zi în faţa laptopului pentru cursurile de la şcoala online.

Pentru prima dată în istorie, loturile naţionale de gimnastică de juniori (artistică fete, băieţi şi aerobică) au efectuat un stagiu de pregătire comun, iar locul ales a fost complexul de la Cheile Grădiştei.

Printre cei 54 de sportivi s-a aflat şi Ana Maria Bărbosu, campioana europeană la toate cele patru aparate, la individual compus, dar şi cu echipa României, la competiţia din Turcia.

Puştoaica are programul plin în fiecare zi: pe lângă cele două antrenamente, fizic şi în sala de gimnastică, mai petrece 4-5 ore în faţa laptopului, pentru că nu vrea să lipsească nici o zi de la şcoală, mai ales că e în clasa a 8-a.

„Profesorii sunt înţelegători, dar încearcă să ne ofere o bază solidă de cunoştinţe, chiar dacă facem sport de performanţă. Şcoala online nu e la fel ca cea normală, preferam să merg fizic la şcoală, dar oricum e, trebuie să fiu atentă la ore, să reţin tot, pentru că nu am aşa mult timp după cursuri să aprofundez şi trebuie să mă pregătesc cum trebuie pentru examenul de final de an“, a spus Ana Maria Bărbosu pentru Sports Net.

Gimnasta nu rămâne în urmă niciodată cu temele, chiar dacă e în cantonament.

„Seara, după cină, îmi iau caietele şi fac temele, înainte de stingere. Şcoala şi temele sunt un fel de relaxare fizică şi doar un fel de încordare mentală. Materia mea preferată e fizica, nu mi se pare grea, îmi place foarte mult. Sunt anumite noţiuni care mă ajută şi în sală, cum ar fi unghiurile de la geometrie“, a explicat Ana Maria Bărbosu.

Imagine indisponibilă

Antrenorii loturilor naţionale sunt preocupaţi de educaţia sportivilor şi le sprijină pentru a trece cu bine peste această perioadă încărcată pentru ei.

„Noi dorim ca aceşti copii să facă şi şcoală şi să n-avem probleme din acest punct de vedere. Spre norocul nostru, avem copii foarte buni, inteligenţi, care se descurcă foarte bine şi la şcoală“, a explicat Lucian Sandu, antrenor coordonator al lotului naţional de gimnastică junioare.

Ana Maria, parte a programului „Ţară, ţară vrem campioane!“

Comitetul Olimpic Sportiv Român susţine financiar pregătirea Centrelor Naţionale Olimpice pentru juniori, la Deva si la Constanţa (gimnastică artistică fete) şi la Reşiţa (artistică băieţi), contribuind la asigurarea celor mai bune condiţii de pregătire şi motivare a sportivilor pentru obţinerea celor mai bune rezultate.

În vârstă de 14 ani, Ana face parte din programul „Ţară, ţară vrem campioane!“ (care beneficiază de sprijin suplimentar din partea Fundaţiei Casa Campionilor – Mariana Bitang şi Octavian Bellu), prin parteneriatul cu OMV Petrom.

Multipla campioană e din Focşani şi e legitimată la Clubului Sportiv Şcolar din localitate. 2020 a fost un an fenomenal pentru Ana, la nivel de performanţe. În noiembrie, la Campionatele Naţionale de la Ploieşti, ea a cucerit nu mai puţin de nouă medalii de aur şi una de bronz. În decembrie, la Europenele de la Mersin, Bărbosu a atras toate privirile şi a întrecut toate aşteptările, urcând pe prima treaptă a podiumului în toate probele. Ana Maria Bărbosu a fost prima la sol, bârnă, sărituri, paralele şi individual compus, adjudecându-şi şi cel mai preţios trofeu cu echipa României.

Imagine indisponibilă

Ana Maria Bărbosu a fost numită sportiva anului 2020 în judeţul Vrancea, în cadrul unui eveniment organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite