România, fără Neagu: Cristina şi-a explicat retragerea de la naţională. Când ar putea reveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cristina neagu

Handbalista de 32 de ani a jucat, miercuri seară, în returul barajului cu Macedonia de Nord, care a trimis reprezentativa feminină la Mondialul din Spania (2-19 decembrie 2021).

Cristina Neagu ia o pauză de la echipa naţională pentru care a jucat la foc automat, începând din 2006. Cele două goluri pe care le-a marcat, miercuri seară, la Skopje, în victoria cu Macedonia de Nord, au fost ultimele pentru ea sub tricolor. Cel puţin, în acest an!

La revenirea în ţară, Neagu a explicat că nu va mai juca pentru prima reprezentativă, în 2021. Ceea ce înseamnă că, dacă nu va răzgândi, România va trebui să se descurce fără ea, în primele două partide de calificare la Europeanul din 2022, dar, mai important, la Mondialul din Spania din luna decembrie!

Ce a spus Cristina Neagu?

*Vine o pauză pentru mine. Cel mai probabil, nu o să joc la naţională în 2021. Sper să am mai multă energie la anul, să fiu mai motivată.

*Am acumulat oboseală fizică, psihică, am avut parte de câteva accidentări în ultimul an şi cred că e un moment bun să mă odihnesc, apoi să revin cu dorinţe noi. De la anul, voi continua să joc la naţională, vreau să merg la Jocurile Olimpice (n.r. - din 2024).

*Sunt calificări pentru Euro de la anul, e Campionatul Mondial! Nicio echipă nu trebuie să depindă de o singură jucătoare! Fetele vor învăţa să joace şi fară mine.

*Nu vorbim de o retragere definitivă, e ceva temporar. Am nevoie doar de o pauză, am nevoie să-mi încarc bateriile.

*Dacă o să fiu sănatoasă şi voi conntinua să joc pentru echipa de club, cu siguranţă, mă voi întoarce şi la naţională. Dacă ne calificam la Tokyo, era posibil să vorbim despre o retragere definitivă de la naţională.

*Îmi doresc o altfel de ieşire din handbal. La Paris, în 2024, deja o să am 36 de ani. Dar, mai e mult până acolo, îmi doresc să fiu sănătoasă. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite