Potrivit frf.ro, obiectivul intermediar îl reprezintă dezvoltarea calităţii jocului primei reprezentative, care să se reflecte în poziţia din clasament în următoarea campanie de calificare, cea pentru Cupa Mondială din 2023.
”Această funcţie reprezintă o nouă provocare pentru mine şi vreau să mulţumesc, în primul rând, conducerii FRF pentru încrederea acordată. Ne aşteaptă un parcurs lung, însă sunt încrezător că împreună putem reuşi schimbări majore în fotbalul feminin din România”, a declarat Cristi Dulca.
”A sosit momentul pentru o nouă etapă în fotbalul feminin românesc! Dezvoltarea fotbalului feminin a atins cote impresionante în ultimii ani, prin creşterea exponenţială a numărului de practicante, jucătoare legitimate şi cluburi. Ne dorim să continuăm acest trend ascendent şi consider că domnul Cristian Dulca este omul potrivit”, a precizat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
”Cristi Dulca reprezintă alegerea Comisiei Tehnice a Federaţiei Române de Fotbal pentru următoarele două campanii de calificare ale echipei naţionale de fotbal feminin. Este un antrenor cu experienţă, care va pune umărul la dezvoltarea acestui sport în România”, a adăugat directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă.
În cariera de antrenor, Cristian Dulca a mai antrenat următoarele echipe: FC Vaslui, FC Universitatea Cluj, Delta Tulcea, Gaz-Metan Mediaş şi Jiul Petroşani. De asemenea, în perioada 2015-2018 a fost selecţionerul reprezentativei U21 a României. Ca jucator, Dulca a evoluat în România pentru CFR Cluj, Gloria Bistriţa, Rapid Bucureşti, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Gaz Metan Media, iar în străinătate a jucat în Coreea de Sud, la Pohang Steelers, şi în Ungaria, la Honved Budapesta. La prima reprezentativă a bifat 6 selecţii în perioada 1997-1998.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
"Răzvan Burleanu a acordat o importanţă sporită fotbalului feminin"? Cum Amire la FRF nu este o structura in care se iau astfel de decizii? Acolo seful ia decizia iar yes-menii ridica cumunti mana?
- mai puțin echipa mare de băieți pe care a vândut.o pentru alibic