Sport

articolul anterior articolul urmator

România se face de râs după o mare performanţă: Incidentul cu prietena lui Manea a ajuns în presa internaţională

24
25 Jun 2019 11:31:20
Autor: Amir Kiarash

Din păcate, a devenit ceva obişnuit ca din cauza unor derbedei naţionala României să aibă de suferit, primind, periodic, suspendări ale terenului din partea FIFA şi UEFA. Mai nou, nu sunt în siguranţă nici prietenii şi rudele jucătorilor!

Huliganii români au ajuns să facă ţara de râs! La începutul lunii, a fost incidentul dezgustător în care au scandat 90 de minute împotriva Ungariei, la un meci dintre România şi Malta, jucat în Malta!
 
Acum, ei au „reuşit“ să strice bucuria calificării în semifinalele Euro 2019 pentru Cristi Manea, adică pentru un jucător care s-a luptat pe teren pentru această performanţă. Pe scurt, după remiza cu Franţa U-21, care a trimis ambele naţionale în semifinale, Manea s-a dus spre tribune pentru a-şi săruta prietena. N-a mai apucat pentru că aceasta a fost dată la o parte de alte două fete. Nervos, jucătorul a sărit în apărarea prietenei sale, moment în care un bărbat, prietenul uneia dintre fete, i-a dat un picior în gură prietenei lui Manea! Fata s-a umplut de sânge şi a fost dusă la spital.
 
Imaginile cu prietena lui Manea plină de sânge au făcut înconjurul şi, potrivit Digi Sport, inclusiv „The Sun“, un tabloid britanic, a scris pe larg despre acest incident.
 
Ce a scris „The Sun“?
 
*O fană a părăsit terenul în lacrimi şi plină de sânge, după ce violenţele din tribune au distrus meciul dintre România şi Franţa.
 
*Un scandal în public s-a petrecut la meciul de la Euro 2019, disputat pe stadionul Dino Manuzzi. Imaginile arată o tânără îmbrăcată în tricoul naţionalei, care este plin de sânge pe piept.
 
*De asemenea, are sânge şi pe degete şi ţine un şerveţel pe faţă - nu se ştie dacă pentru a opri sângerarea sau pentru a-şi şterge lacrimile, după ceea ce a fost clar un incident violent.
 
*A fost escortată din stadion de 3 oficiali, iar unul dintre ei ţinea în mână un pachet de şerveţele. Alte imagini din tribune i-au surprins pe fanii români aprinzând torţe. Un spectator din acel sector a fost escortat în afara terenului.

CITEŞTE ŞI:
 
Sărbătoare pătată cu sânge: Cele două variante despre şocantul incident de la finalul meciului România – Franţa
 
UEFA, decizie de ultim moment din cauza suporterilor români: De ce naţionala e nevoită să joace pe caniculă, la Bologna
 
Hagi, dezlănţuit în numele patriotismului: Fostul internaţional i-a făcut praf pe Lucescu jr şi pe Contra
 

FOTO Presupusul huligan care a umplut-o de sânge pe prietena lui Manea: fotografie The Sun cu momentul de după incident

România va plăti scump pentru manifestările huliganice de la Cesena: Federaţia anunţă un scenariu apocaliptic
 
România U-21 aduce o audienţă fabuloasă pentru TVR 1: Câţi oameni s-au uitat la meciul cu Franţa U-21 de la Euro 2019
 
Hagi, furios: Ce ofertă a primit pentru un jucător al Viitorului de la naţionala de tineret şi cum a reacţionat
 
Românii iau cu asalt Bologna: Cât costă un bilet la marele meci cu Germania U-21 şi câte tichete a primit FRF
 
Italienii descalifică România de la Euro 2019: Declaraţie categorică data de selecţionerul demisionar al gazdelor
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

24 Comentarii

Stefan din Nord
25.06.2019, 11:40:33

Diasporeni civilizati ,ce trimit miliarde in tara ?

-8 (12 voturi)
madog madog
25.06.2019, 12:08:55

nu FANe pesedist, sunt ultrasii interlopi de l aparau pe nentu D. ori de incitau la scandal la mitinguri

+2 (10 voturi)
Gabriel din Bugeac
25.06.2019, 11:49:52

Ăștia sunt românii ! La un meci Ungaria - România.. românii s-au bătut între ei și a fost nevoie de intervenția în forță a polițiștilor unguri... pentru a nu se omorî românii între ei.. iar o fată a fost lovită cu piciorul în gură.. și faza este că "smardoii" ăștia fără UE ar fi muritori de foame.

-2 (12 voturi)
Ciprian Ch
25.06.2019, 12:03:21

Presa asta de la noi.... nu meritati nici 2 parale prapadite. Amu cateva minute, un coleg de-al tau Amire venea cu ceva scandal ca Nedelcearu nu a cantat imnu. Scandalos! Strigator la cer. Bomba! Stire soc. Acum vi tu cu alt titlu de imi fluiera urechile inca : Romania se face de ras..... BAI, voi ne faceti de ras cu stirile astea facute din noaptea mintii intunecate. A fost un incident . Asa, si ?! Vrei cumva acuma sa dezgropam si scandalul cu Ungaria? Cu Valea Uzului? Sau cu sepsi? Voua , inainte de a da bun de tipar, va citeste cineva tentativele astea de cateva randuri? Barem titlurile, le vede careva? In loc sa laudati si voi echipa, ba inventati tot felul de subiecte senzationale de-ti sta mintea in loc.

+5 (11 voturi)
leonard crassas
25.06.2019, 12:14:52

Presa noastra cea necalificata ne face tara de ras , nu evenimentul in sine. La fel ati facut si cu fetita infiata. CINE MAMA DRACULUI VA ANGAJEAZA, DE SUNTEM NOI OBLIGATI SA VA SUPORTAM MINCIUNILE EXAGERATE .

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (24)

Modifică Setările