România „tremură“ înainte de Mondial: Ce jucătoare de bază ne lipsesc, în afară de Neagu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eliza Buceschi
Eliza Buceschi

Dacă despre vedeta lotului se ştia, încă din luna aprilie, că nu va evolua la turneul final găzduit de Spania (1-19 decembrie), alte două absenţe au fost cauzate de motive neprevăzute.

Finalul de an va readuce handbalul feminin în prim-plan. Doar că, de această dată, la Mondialul din Spania (1-19 decembrie), în absenţa vedetei lotului, retrasă temporar, avem un obiectiv ciudat: locurile 7-10.

Problema e că, în afară de Neagu, care va sta acasă, România va fi nevoită să se descurce şi fără alte jucătoare importante. Concret, Denisa Dedu e însărcinată, iar Eliza Buceschi se reface după o accidentare gravă. 

Vom avea o galerie puternică

La Mondialul din Spania vor avea acces doar cei care deţin Certificat Verde. Regula e valabilă pentru toţi, fie că vorbim despre jucătoare, membri ai staffurilor tehnice, arbitri, jurnalişti, delegaţi, fani sau organizatori.

Având în vedere că vor fi spectatori în tribune, gradul de ocupare al locurilor urmând să fie de 80 la sută din capacitatea sălii, e de aşteptat ca România să aibă o susţinere puternică. Iar asta pentru că tricolorele vor evolua, în grupe, în oraşul Castellón, unde muncesc foarte mulţi români.

Lotul convocat de Adrian Vasile

*Portari: Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (Vâlcea), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica / Croaţia);

*Extreme stânga: Ana Maria Tănasie (Baia Mare), Nicoleta Dincă (Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti)

*Interi stânga: Anca Polocoşer (Baia Mare), Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica / Croaţia), Bianca Harabagiu (Gloria Buzău), Sorina Tîrcă (Rapid)

*Centri: Cristina Laslo (Baia Mare), Andreea Popa (Baia Mare), Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Mădălina Zamfirescu (Gloria Buzău)

*Pivoţi: Crina Pintea (Gyor / Ungaria), Lorena Ostase (SCM Slatina), Alexandra Subţirică Iovănescu (Gloria Buzău)

*Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău), Ana-Maria Savu (Gloria Buzău)

*Extreme dreapta: Oana Borş (Baia Mare), Laura Moisă (Gloria Bistriţa)

Un turneu cu 32 de echipe

*Grupa A: Franţa, Muntenegru, Angola, Slovenia

*Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia

*Grupa C: ROMÂNIA, Kazahstan, Iran, Norvegia

*Grupa D: Olanda, Suedia, Puerto Rico, Uzbekistan

*Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia

*Grupa F: Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, Congo

*Grupa G: Croaţia, Japonia, Brazilia, Paraguay

*Grupa H: Spania, Austria, Argentina, China

Meciurile vor fi găzduite de oraşele Llíria, Torrevieja, Castellón şi Granollers.

Primele trei clasate din fiecare serie vor avansa în cele patru Grupe Principale, de câte şase naţionale.

Programul tricolorelor

*3 decembrie (ora 19.00): România - Iran

*5 decembrie (ora 19.00): România - Kazahstan

*7 decembrie (ora 21.30): România - Norvegia

Partidele vor fi găzduite de Castellón.

Digi Sport, Telekom Sport şi Look Sport vor transmite meciuri de la CM 2021.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite